La finele anului 2012 s-au consemnat două recorduri pe piaţa de energie regenrabilă din România – s-au inagurat cel mai mare parc eolian şi cea mai mare fermă fotovoltaică din ţară.
În urmă cu câţiva ani cehii de la CEZ au anunţat că vor să investească 1,1 miliarde de euro în România în construcţia celui mai mare parc eolian din Europa continentală. Acesta urma să fie gata în 2010 dar din motive diverse, inclusiv obţinerea la timp a avizelor, parcul a fost gata cu puţin timp înainte de sfârşitul lui 2012. Ferma este situată pe o colină de lângă comunele Fântânele şi Cogealac din judeţul Constanţa şi are o capacitate de 600 MW. Firma care operează acest parc, Tomis Team, a intrat în acest an în topul producătorilor de energie din ţară ajungând la o cotă de 1,7%, devansând chiar complexuri energetice tradiţionale, precum Govora sau Paroşeni.
Anul 2012 se închieie cu o zestre de peste 2.000 de MW, fapt notabil în condiţiile în care în 2009 nu erau decât 14 MW instalaţi. Alţi mari producători sunt portughezii de la EDP, cu fermele din imediata apropiere a reactoarelor nucleare de la Cernavodă, şi italienii de la Enel, cu parcul de la Sălbatica, din judeţul Tulcea.
Afla AICI care este cel de-al doilea record de pe piata energiei regenrabile