Cu o capacitate de 6,1 GW adăugată, anul 2019 a fost cel mai bun din istorie pentru industria eoliană offshore globală. Această piaţă a crescut în medie cu 24% în fiecare an, începând cu 2013, aducând astfel un plus de 29,1 GW în ultimii ani. Instalaţiile eoliane offshore ajunseseră să reprezinte la sfârşitul anul trecut 5% din capacitatea eoliană totală, conform Raportului eolian offshore 2020, publicat de Consiliul Energiei Eoliene.
Europa a rămas şi anul trecut cea mai mare piață offshore, reprezentând 75% din totalul instalațiilor la nivel global. Potrivit documentului citat, cele mai mari parcuri offshore se găsesc în Marea Britanie, Germania, China, Danemarca și Belgia. În perspectivă, Europa va continua să rămână cea mai importantă piaţă pentru acest segment al energiei eoliene, dar se anticipează că în zona asiatică, China şi Taiwanul vor înregistra creşteri semnificative până în 2024. În ceea ce priveşte Statele Unite, aici se aşteaptă o creştere semnificativă a centralelor offshore după 2024, când ar trebui să intre în funcţiune primul proiect major.