x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 207 milioane euro doar din privatizare

207 milioane euro doar din privatizare

07 Aug 2004   •   00:00

In prima parte a acestui an, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a incheiat 101 contracte de vanzare-cumparare de actiuni, pentru 99 societati comerciale, cu un capital social vandut de 5.581 miliarde lei.

CATALIN BUDESCU

AVAS a trecut definitiv in proprietate privata 26 de societati comerciale mari (din care 10 cu capital majoritar de stat), 29 de companii mijlocii (9 cu capital majoritar de stat) si 44 de societati mici. Astfel, s-a reusit incasarea numai de pe urma vanzarii pachetelor de actiuni ale acestor societati aproape 207 milioane euro. Cumparatorii si-au asumat totodata prin contract sa efectueze investitii tehnologice in cadrul firmelor cumparate de peste 31 milioane euro. Nici problemele de mediu nu au fost uitate, pentru care volumul investitional angajat s-a cifrat la 3,6 milioane euro. Cel mai important aspect ramane insa faptul ca firmele cumparatoare au adus un capital de lucru in societatile romanesti preluate de aproape 11 milioane euro. Totodata, prin vanzarea acestor societati comerciale, aprope 30.000 de salariati au trecut din sectorul de stat in cel privat.

PORTOFOLIU. AVAS avea la sfarsitul lunii iunie in portofoliul institutiei 1.092 societati comerciale. Dintre acestea, 551 sunt companii privatizabile, impartite in 156 cu capital majoritar de stat si 395 cu capital minoritar. De asemenea, din numarul total al societatilor aflate in portofoliul AVAS, 514 sunt societati comerciale neprivatizabile din care 345 in lichidare judiciara, 16 care vor urma acelasi drum, 24 in lichidare voluntara la care insa se vor adauga alte 87 in viitorul apropiat. Un numar de 42 de companii de stat se afla intr-o situatie inca nelamurita la nivelul AVAS din punct de vedere economico-financiar, iar 27 dintre totalul general de societati au un statut special.

DOSARE

In prezent, se instrumenteaza un numar de 9.956 dosare, din care 6.035 sunt aflate deja spre solutionarea instantelor judecatoresti in care AVAS are calitatea de reclamant sau parat. Diferenta de 3.921 reprezinta dosare de executare silita in care AVAS are calitatea de creditor (reclamant). Un fapt deosebit il reprezinta numarul mare (423) de cereri pe care institutia l-a depus pentru a se reinscrie ca actionar la diferite societati comerciale privatizate anterior si ale caror contracte au fost desfiintate din diferite cauze.

×
Subiecte în articol: economic societati