Garanţiile pentru creditele contractate de beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), furnizate de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) se vor ridica la 220 milioane de euro, au anunţat reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Garanţiile vor putea acoperi până la 80% din valoarea creditului acordat. Pentru a putea beneficia de garanţie, o companie trebuie să nu fie în insolvenţă, să nu aibă restanţe la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) sau la stat şi să nu aibă dificultăţi financiare.Clientul va trebui să solicite mai întâi acordarea creditului la una din băncile cu care FGCR a semnat convenţii, iar dacă îi este aprobat, sub rezerva obţinerii garanţiei, se va semna un contract cu credit. Banca va solicita apoi garanţia de la fond, iar răspunsul va fi primit într-un intervat de 7-15 zile lucrătoare.
Din cele 220 milioane de euro, 190 milioane de euro vor fi alocate pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul agricol, precum modernizarea de ferme sau investiţii pentru procesarea produselor agricole şi forestiere, iar restul de 30 milioane de euro pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul neagricol, precum IMM-uri şi turism rural.
Valoarea maximă a garanţiei acordate pentru un proiect nu va putea depăşi echivalentul a 2,5 milioane de euro.
GREVA AGRICULTORILOR
Un număr de 400 de agricultori, membri ai federaţiei Agrostar, vor picheta marţi, 23 martie, între orele 11:00 şi 13:30, sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice.
Aceştia cer plata subvenţiilor restante pe anul 2009, reducerea cu 50% a preţului motorinei pentru agricultură, la pompă, reducerea TVA pentru produsele agricole la 5% şi obţinerea unei derogări de la Comisia Europeană pentru menţinerea ajutorelor de stat şi în 2010.
O parte dintre revendicările reprezentanţilor Agrostar vor fi rezolvate, iar altele negociate, a declarat Mihai Dumitru, Ministrul Agriculturii.
"Îi vom primi pe cei de la Agrostar şi vom negocia punctual pentru revendicările lor. Unele pot fi rezolvate prin urgentarea aprobării unor subvenţii, precum cea pentru motorină, altele vor fi negociate, iar altele, precum ajutoarele de stat de anul trecut, nu vor mai putea fi acordate", a spus ministrul.
Preşedintele federaţiei Agrostar a precizat că dacă problemele agricultorilor nu-şi vor găsi rezolvarea, la începutul lunii mai se va organiza, în Capitală, un miting la care vor participa circa 8.000 de membri ai Agrostar. La acest miting vor fi aduse şi utilaje şi animale.