x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 3.700 euro/an economii pentru o pensie decentă

3.700 euro/an economii pentru o pensie decentă

de Diana Scarlat    |    23 Sep 2010   •   00:00
3.700 euro/an economii pentru o pensie decentă
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Fiecare român în vârstă de până la 65 de ani, care se pensionează în perioada 2011-2051, ar trebui să economisească în medie 3.700 de euro anual pentru a acoperi deficitul pensiilor.



Deficitul pensiilor în România ajunge la aproximativ 40,2 miliarde de euro, iar românii ar trebui să înceapă să economisească mai mult începând chiar din acest moment, pentru a-şi menţine un nivel de trai similar celui dinainte de pensionare, se arată într-un studiu realizat de Grupul de asigurări Aviva în colaborare cu Deloitte. Acest deficit este echivalentul a peste o treime din PIB-ul întregii ţări. România nu este singurul stat care se confruntă cu aceste probleme, deficitul anual al pensiilor la nivelul Europei este de 1.900 miliarde euro.

Deficitul pensiilor se referă la diferenţa dintre venitul necesar pentru un nivel de trai adecvat la pensionare şi suma de bani pe care oamenii se aşteaptă în prezent să o primească drept pensie. Cea mai mare parte din forţa de muncă din România se va confrunta cu un nivel de trai foarte redus la pensie dacă nu se iau rapid măsuri importante.

O mare problemă a sistemului public de pensii din ţara noastră este scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, fenomen cu care se confruntă toată Europa şi care va duce la scăderea posibilităţii de a se asigura un buget de pensii de stat care să acopere nevoile pensionarilor. În următorii 40 de ani se vor pensiona 11 milioane de persoane în România, ceea ce înseamnă peste jumătate din populaţia actuală şi de aproape trei ori mai mult decât numărul actual de angajaţi (4,68 milioane). "Planificarea financiară a fiecăruia dintre noi este o chestiune de opţiune individuală. Fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru viitorul său, iar companiile de asigurări de viaţă au datoria de a le oferi clienţilor toate informaţiile de care au nevoie, astfel încât produsele pe care le achiziţionează să fie în concordanţă cu necesităţile personale", spune Mihai Popescu, CEO Aviva România.

Raportul grupului de asigurări arată că persoanele mai în vârstă vor fi nevoite să se bazeze pe mai multe modalităţi de economisire pentru a obţine un venit suficient la pensie, în timp ce persoanele mai tinere au o perioadă mai mare la dispoziţie să-şi mărească economiile anuale pentru pensie.
Astfel, tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani trebuie să economisească 1.300 de euro în fiecare an (108 euro/lună) pentru a reduce decalajul financiar şi a păstra un nivel de trai decent, în timp ce pentru categoria de vârstă de 30-40 ani, suma care trebuie economisită ajunge la 1.700 de euro (141 de euro pe lună).

Pentru cei care acum au 50 ani şi se vor pensiona în următorii 15 de ani, suma necesară de economisit se ridică la 4.800 de euro pe an, aceştia având mai puţini ani la dispoziţie pentru a acumula pentru perioda de după pensionare. Pe de altă parte, creşterea vârstei de pensionare cu cinci ani ar reduce deficitul pensiilor cu o treime, ceea ce ar ajuta, dar nu ar rezolva problema pe deplin. Una din ipotezele luate în calcul la efectuarea analizei a fost evoluţia veniturilor salariaţilor români care vor ajunge, în 2023, la 80% din salariul mediu înregistrat în toatele statele membre ale Uniunii Europene.

"Până de curând, pentru cei mai mulţi siguranţa la pensie era în mâinile statului, însă este din ce în ce mai evident că pentru generaţia care peste 10-20 de ani va fi la pensie lucrurile nu vor mai fi atât de simple.
Siguranţa financiară la pensie nu ţi-o poţi asigura dacă te apuci să economiseşti cu doar câţiva ani înainte să ieşi la pensie; trebuie să faci asta cu zeci de ani înainte, chiar din momentul în care ai început să lucrezi şi să îţi planifici priorităţile în ceea ce priveşte cheltuielile, dar şi planurile de viitor", spune Daniela Vasile, CEO Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat.

×
Subiecte în articol: economic