x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 3 moduri prin care te poți pregăti pentru neprevăzut

3 moduri prin care te poți pregăti pentru neprevăzut

09 Dec 2022   •   17:28
3 moduri prin care te poți pregăti pentru neprevăzut

Siguranța este una dintre nevoile principale ale omului și îi oferă posibilitatea unei vieți liniștite, în care se poate concentra pe familie, pasiuni și timp liber. Dacă vrei să afli cum poți aduce mai multă stabilitate în viața ta, descoperă 4 moduri prin care te poți pregăti pentru neprevăzut.

 1. Descoperă rolul asigurărilor

Asigură-te că indiferent de ceea ce se poate întâmpla, în special în ceea ce privește sănătatea, ai un plan bine pus la punct. Poți opta pentru o asigurare de sănătate, care să ofere cât mai multe beneficii pentru tine și pentru cei dragi.

Există mai multe opțiuni și pachete de asigurări din care poți alege. Rolul acestora este de a reduce impactul financiar apărut în urma unui eveniment medical neprevăzut. Astfel, tu te poți concentra pe tratament și recuperare. O situație medicală delicată creează și un impact emoțional puternic atât asupra pacientului, cât și asupra familiei. Atunci când ai o asigurare medicală, avantajul este că banii necesari nu sunt un element care să contribuie la acest impact emoțional. Există mai multe tipuri de asigurări:

●Asigurare de sănătate cu acoperiri în cazul accidentelor și a altor nevoi medicale

O astfel de asigurare te ajută în cazul unor accidente - fie ele rutiere sau casnice - cât și a altor nevoi medicale, precum o îmbolnăvire ce are nevoie de un tratament chirurgical și spitalizare. În funcție de nevoile tale, poți opta pentru un beneficiu zilnic de spitalizare sau un beneficiu în cazul unei intervenții chirurgicale.

● Asigurare pentru copii

Nu este niciodată prea devreme pentru a fi precaut. Poți alege să îi faci și copilului tău o asigurare pentru protecție financiară în cazul situațiilor neprevăzute, fie că este vorba despre o simplă fractură sau un diagnostic mai complicat.

● Asigurarea de viață cu investiție

Este un produs care oferă protecție, la care se aduagă o componentă de investiție. Un consultant în asigurări te poate ajuta să faci cea mai bună alegere pentru tine în ceea ce privește produsul de investiție, luând în calcul veniturile tale și apetitul la risc.

●Asigurări medicale pentru boli grave

O asigurare medicala pentru boli grave te protejează financiar în cazul unor diagnostice precum - cancer sau Parkinson, cât și în cazul unor evenimente precum arsuri majore sau traumatisme craniene majore. Sigur că nimeni nu își dorește să se confrunte cu un asemenea diagnostic, însă o astfel de asigurare te va ajuta să poți face față cheltuielilor care apar în cazul unor astfel de evenimente neprevăzute.

2. Fă-ți un cont de economii pentru cheltuieli neprevăzute

Deschiderea unui cont de economii este cea mai sigură modalitate de a pune bani deoparte. Este foarte ușor de făcut și de administrat, iar în cazul în care nu cunoști mecanismul și procedura, te poți adresa unui operator al băncii tale.

 Pentru ce poți folosi un cont de economii? Iată câteva situații:

  • un scop prestabilit: vacanță, mașină, mobilă nouă;
  • reparații neprevăzute pentru locuința ta;
  • înlocuirea unor obiecte casnice esențiale care s-au defectat și necesită înlocuire urgentă;
  • reparații ale mașinii;
  • facturi neprevăzute;

 3. Fii mereu dornic să te dezvolți. Fii deschis schimbărilor

Fie că este vorba de domeniul financiar, carieră sau familie, reușita ține, în primul rând, de mentalitatea pe care o ai. Fii deschis la schimbări din domeniul tău de activitate și fii la curent cu noile tendințe, astfel încât să îți menții relevanța profesională odată cu trecerea anilor și să avansezi în carieră.

Nu ocoli ocazii de a te dezvolta profesional și personal și fă un plan de carieră care să te ajute să urmărești cu claritate obiectivele tale carieristice și financiare. Un profesionist bine pregătit va fi mereu indispensabil și dorit de angajatori, astfel încât în cazul unei situații neprevăzute la locul de muncă (de exemplu o restructurare a companiei), te poți adapta rapid.

Amintește-ți să rămâi flexibil și adaptabil. Nu uita că nu poți controla de fiecare dată ceea ce se întâmplă în jurul tău, dar poți controla modul în care reacționezi la evenimentele externe. Întotdeauna există soluții, iar cu mentalitatea corectă, le vei identifica foarte rapid.

Sursa foto: pexels.com

×