x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 5 beneficii ale întoarcerii la birou și cum poate fi realizat procesul într-un mod optim

5 beneficii ale întoarcerii la birou și cum poate fi realizat procesul într-un mod optim

13 Mai 2022   •   16:01
5 beneficii ale întoarcerii la birou și cum poate fi realizat procesul într-un mod optim
Sursa foto: shutterstock

Un studiu al dezvoltatorului de birouri Genesis Property relevă faptul că mai bine de 80% dintre angajați spun că lucratul de acasă le-a afectat relația cu echipa. Acesta nu este singurul minus al lucratului de acasă, de aceea este important ca firmele să înceapă planificarea reîntoarcerii la birou, într-un mod sigur pentru toți cei implicați.

Din fericire, soluții există, iar una dintre acestea este IMMUNE Building Standard™, concept dezvoltat de către dezvoltatorul Liviu Tudor, prin intermediul Genesis Property. Acest standard are drept scop crearea unui spațiu de lucru în care angajații să se simtă în siguranță, să poată să se acomodeze din nou la un program de lucru ca înainte de pandemie și în care amenințările de tip patogen să fie foarte bine gestionate, iar riscurile mult diminuate. În cele ce urmează, vom prezenta doar cinci dintre beneficiile întoarcerii la birou.

Interacțiunea fizică este vitală la început de carieră

Pentru persoanele aflate la început de carieră, interacțiunea fizică este extrem de importantă. Vor înțelege mai bine modul în care funcționează fiecare departament, se vor integra mai ușor în echipă și vor asista la modul în care se iau deciziile, atât la cald, când este o situație de criză, dar și la rece. Indiferent dacă este o interacțiune fizică în cadru formal sau informal, aceasta va ajuta la înțelegerea mediului de lucru, la sudarea conexiunilor dintre angajați și la o mai bună comunicare. Primele zile, săptămâni sau chiar luni de muncă pot aduce numeroase provocări, iar interacțiunea fizică este cea care va permite depășirea acestora de către persoanele aflate la început de carieră.

Echipa de lucru se sudează mai bine

Chiar dacă tehnologia oferă o posibilitate pe care omenirea nu a mai avut-o până acum, aceea de a putea comunica la distanță, tot tehnologia poate face și rău. Interacțiunea fizică dintre angajați, atât în timpul programului de lucru, dar și în pauze ajută la sudarea echipei de lucru. Prin intermediul diverselor programe folosite pentru întâlniri online, nu pot fi transmise emoții și uneori, cuvintele pot fi interpretate, mai ales dacă nu sunt însoțite și de imagini, având în vedere că unii angajați preferă să comunice doar auditiv. De aceea, pentru ca legăturile dintre angajați să fie puternice, este nevoie de interacțiune fizică, așadar de întoarcerea la birou.

Personalul este mai productiv

Lucratul de acasă nu este întotdeauna o variantă foarte bună, mai ales dacă ne referim la persoane care nu locuiesc singure. Chiar dacă locuința personală poate părea locul ideal pentru a lucra, în realitate sunt numeroși factori perturbatori, care nu se regăsesc într-o clădire de birouri. Prin urmare, multe persoane își dau seama că la birou pot fi mai productive și pot termina mai repede task-urile decât acasă.

Sănătatea fizică și cea mentală sunt îmbunătățite

Oamenii sunt ființe sociale, care au nevoie de interacțiune pentru a-și menține sănătatea mentală. De aceea, este important ca angajații să se întoarcă la birouri, chiar dacă nu în fiecare zi, dar măcar de două sau trei ori pe săptămână. Faptul că vor parcurge drumul până la birou și că vor socializa alături de colegi îi va ajuta să iasă din rutină și să se simtă mult mai bine. Trebuie luate în calcul și efectele benefice asupra sănătății. Mersul la birou implică mult mai multă mișcare decât lucratul de acasă, ceea ce se traduce prin îmbunătățirea sănătății fizice.

Activitatea companiei se va îmbunătăți

Nu în ultimul rând, trebuie să discutăm și despre faptul că activitatea companiei se va îmbunătăți. Faptul că angajații vor fi mai fericiți și mai motivați va duce la rezolvarea mai rapidă a task-urilor și productivitatea companiei va fi din nou la un nivel la care toată lumea are de câștigat.

 

Așadar, întoarcerea la birou este benefică pentru toată lumea și poate fi organizată astfel încât angajații să se simtă din nou în siguranță, cu ajutorul IMMUNE Building Standard™.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

 

 

×