x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 50 de milioane de euro pentru Udrea

50 de milioane de euro pentru Udrea

de Elena Stan    |    09 Ian 2011   •   18:35
50 de milioane de euro pentru Udrea
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional
145821-dm-20100930131845004.jpgAusteritatea bugetară se opreşte aşa cum ne-am obişnuit: la Elena Udrea şi proiectele sale. Ministrul Dez­vol­tări Regionale şi Turismului are la dispoziţie, anul acesta, un buget de 208,41 milioane de lei (50 milioane euro) pentru Planul anual de marketing şi promovare a turismului şi pentru Programul de dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice.

"Programul anual de marketing şi promovare turistică are alocată în bugetul MDRT pe 2011 suma de 12,91 milioane de lei (3 milioane eu­ro), iar pentru programul de dezvol­ta­re a destinaţiilor şi produselor turis­tice, suma alocată în 2011 este de 195,5 milioane de lei (47 milioane euro)", potrivit Mediafax.

Astfel, Elena Udrea poate aduce pe bani publici în ţara noastră  reprezentanţi ai presei străine, turoperatori, re­pre­zentanţi ai unor agenţii de turism din străinătate etc. Deşi utilizează această metodă de mai bine de doi ani, articolele de bine despre ţara noastră în presa străină întârzie să apară. Cu toate acestea, astfel de vizite vor fi plătite şi anul acesta. Potrivit Planului anual de marketing şi promovare turistică, Elena Udrea va putea participa la evenimentele de specialitate din lume, însoţită de reprezentanţi ai mass-media, cărora le va asigura transportul, cazarea şi diurna. În acest fel, Udrea se asigură că ima­ginea ei va fi una pozitivă, atât în presa scrisă cât şi la posturile de televiziune care vor merge în deplasare pe banii ministerului.

Această practică datează din 2009, când Comisia Parlamentară de anchetă cu privire la modul de cheltuire a banilor  Ministerului Tu­ris­mului a dovedit că imaginea pozi­tivă de care se bucura Elena Udrea la posturile tv se datora unor contracte de publicitate. Deplasările organizate de minister pentru promovarea imaginii României au sfârşit prin a pre­zenta imaginea omului politic Elena Udrea şi a felului în care aceasta a votat la alegerile europarlamen­tare.

Şi de data aceasta, Udrea ia  toa­te măsurile pentru a da o faţă legală acţiunilor de promovare a turismului, dar în special a imaginii ei perso­nale, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul insti­tuţiei. Programele se finanţează de la bugetul MDRT în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie pe 2011. Cele două programe stabilesc în detaliu direcţiile în care Udrea poate cheltui banii ministerului. Ministerul poate cheltui bani pentru studii de marketing, marketing pe internet, inclusiv prin realizarea unui portal de turism, vizite edu­ca­ţio­na­le prin ţară pentru presă şi turope­ratori, pu­blicitate tv în aeroporturi şi avioane, in­serturi în ghiduri turistice, cum­pă­rarea de ghiduri despre România, hărţi, albume, fotoreportaje, expedierea materialelor de protocol în ţară şi în străinătate.

Bani pentru publicitate la tv
Planul de marketing dă posibilita­tea ministerului să cumpere spa­ţiu publicitar la tv, să realizeze emisiuni de radio sau tv, să plă­teas­că clipuri de promovare în ca­drul emisiunilor care au ca te­mă turismul. MDRT finanţează parti­ciparea României la ex­po­zi­ţiile din ţară şi din străinătate, unde su­por­tă cheltuielile cu amenajarea stan­dului, publicitatea înainte şi în timpul desfăşurării evenimentului, transportul, ca­za­rea şi diurna pentru for­maţiile artistice, spor­tivii sau meşterii populari ca­re participă la eveniment, precum şi publicitatea outdoor în ţară şi în străinătate. Atractivitatea standului poate fi sporită prin organiza­rea de seri româneşti, recepţii, dar şi prin distribuirea de obiecte de protocol. Cheltuielile  se referă la achi­zi­ţio­narea de produse alimentare pentru trataţii curente şi pentru cocktail, apă, băuturi răcoritoare şi slab alcoolizate, produse de pati­s­erie şi cofetărie şi altele asemenea.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea