x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 60.000 de români vor plăti facturi reduse cu 50% la electricitate. Cine sunt beneficiarii

60.000 de români vor plăti facturi reduse cu 50% la electricitate. Cine sunt beneficiarii

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2023   •   12:30
60.000 de români vor plăti facturi reduse cu 50% la electricitate. Cine sunt beneficiarii

Circa 60.000 de români vor putea plăti cu 50% mai puțin pentru electricitate.

Beneficiari sunt locuitorii din 21 de unități administrativ-teritoriale din zona Munților Apuseni și din alte județe pentru care este în vigoare o lege din 1996. Astfel că 60.000 de persoane vor beneficia de facturi mai mici cu 50%.

Actul normativ se aplică în localități din județele Hunedoara, Bihor și Cluj, dar și pentru locuitorii din Delta Dunării.

Prefectura Alba spune că, în urma discuțiilor cu Electrica Furnizare, au fost analizate solicitările trimise prin 21 de UAT- uri din judeţ. Pentru 87,53% din locurile de consum luate în discuție facturile vor fi reduse cu 50%. Pentru restul de 12,47%, neconforme pentru companie, a început un dialog cu primăriile în vederea soluționării lor. Aceste beneficii se vor reflecta în facturi după actualizarea sistemului informatic.

"Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, în colaborare cu UAT-uri din Munţii Apuseni, va monitoriza în continuare cu atenţie modul în care Electrica Furnizare SA, dar şi alţi furnizori de energie electrică, vor aplica reducerea de 50% şi solicită cetăţenilor din zona Munţilor Apuseni care au contracte de furnizare a energiei electrice cu alţi furnizori să transmită prin intermediul UAT-urilor în care domiciliază sau lucrează dacă întâmpină probleme în acordarea acestui beneficiu legal", arată instituția, potrivit adevarul.ro.

 

 

×
Subiecte în articol: facturi electricitate reduceri beneficiari