x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Crește puterea de cumpărare a românilor. Capitala cu 20% peste medie. Cluj, Timiș, Ilfov, în top

Crește puterea de cumpărare a românilor. Capitala cu 20% peste medie. Cluj, Timiș, Ilfov, în top

21 Aug 2019   •   13:38
Crește puterea de cumpărare a românilor. Capitala cu 20% peste medie. Cluj, Timiș, Ilfov, în top

Venitul net anual al românilor a crescut cu 18%, în cursul anului 2018, până la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 euro, în 2016. Capitala și judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov, reprezintă polii dezvoltării la nivel naţional, arată un studiu GfK România. În București pueterea de cumpărare este cu circa 20% mai mare decât media pe țară. Zonele peste medie sunt Brașov și Sibiu, iar cele aflate la nivel mediu sunt Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad.

Regiunile situate sub medie sunt Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj şi Mureş. La polul opus, cea mai mică putere de cumpărare se află în Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu, dar și Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt şi Mehedinţi. 

Braşovul s-a dezvoltat  în principal pe imobiliare şi Business Service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locuri şi a condiţiilor foarte bune de trai. Judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat o creştere a numărului de construcţii rezidenţiale.

Sibiu a devenit preferatul investitorilor care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto, Continental, şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.

Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa şi Alba Iulia sunt oraşele care vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul pentru că au o infrastructură bună şi centre universitare care formează piaţa forţei de muncă. În plus, zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spaţii industriale din ţară), iar asta îi determină să se orienteze spre rergiunile mai puţin explorate ale ţării. Unele judeţe au adoptat strategii şi alianţe pentru a atrage fonduri europene în domeniul infrastructurii, cum este cazul 'Alianţei Vestului' - o alianţă între patru judeţe - Cluj, Timiş, Arad şi Oradea - care  impulsionează atragerea finanţărilor pentru dezvoltarea regională.

Indicele privind puterea de cumpărare măsurat de GfK reprezintă venitul net anual disponibil pe cap de locuitor, din salarii, pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale. Cifrele GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2018 pentru monedele naţionale în cauză.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: venit putere de cumparare