x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie A fost lansat programul Smart Start USA! Companiile româneşti au la dispoziţie 500 de milioane de dolari

A fost lansat programul Smart Start USA! Companiile româneşti au la dispoziţie 500 de milioane de dolari

02 Oct 2018   •   16:30
A fost lansat programul Smart Start USA! Companiile româneşti au la dispoziţie 500 de milioane de dolari

Programul Smart Start USA, cu un buget de 500 de milioane de dolari pentru finanţarea firmelor româneşti care vor să se extindă pe piaţa americană, a fost lansat marţi, a anunţat în cadrul unei conferinţe, iniţiatorul şi coordonatorul programului, Ilan Laufer, care este şi vicepreşedinte pentru relaţia cu SUA al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR). 

Obiectivul principal al programului este crearea primului ecosistem din România dedicat creşterii exportului şi internaţionalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piaţa Statelor Unite ale Americii. 

Programul poate finanţa anual 10.000 de firme româneşti. 

"Companiile au termen până la finele anului să se înscrie în aplicaţie. Fiecare companie poate beneficia de un credit financiar de 200.000 de dolari, cu un aport propriu de cel puţin 15%, iar durata de implementare va fi de şapte ani. Una dintre condiţii este ca respectiva firmă să nu aibă datorii la bugetul de stat", a spus Laufer. 

În grila de punctaj, companiile din sectorul de producţie au 30 de puncte, cele din industriile creative - 25 de puncte, serviciile - 20 de puncte, iar comerţul - 15 puncte. 

Dacă au avut profit în 2017, firmele mai primesc 10 puncte şi alte 10 dacă au fost pe plus şi în acest an. Cifra de afaceri contează şi ea - 10 puncte în plus pentru afaceri între 50.000 - 100.000 de dolari şi alte 10 puncte peste 100.000 de dolari. 

Primesc 10 puncte suplimentare cei care direcţionează 70% din valoarea planului de afaceri către echipamente şi soft. 

Producţia în România aduce alte 10 puncte în plus. Aportul propriu de 15% înseamnă 5 puncte, între 15% şi 20% - 10 puncte şi peste 20% - 15 puncte. 

Programul este implementat cu ajutorul a trei bănci, Piraeus Bank, BCR şi Banca Transilvania. 

"Astfel, beneficiarii din toată ţara au la dispoziţie peste 1.000 de sucursale, ceea ce va permite accesul oricărei companii indiferent de oraşul unde se află", a mai spus Laufer. 

El a invitat oamenii de afaceri să facă parte din program, arătând că înscrierea în aplicaţie durează mai puţin de 30 de minute. 

Lansarea platformei va fi urmată de o caravană de informare în peste 30 de oraşe din ţară. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Smart Start USA