x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afaceri din sufragerie în vreme de criză

Afaceri din sufragerie în vreme de criză

de Dan Straut    |    25 Mar 2020   •   10:41
Afaceri din sufragerie în vreme de criză

În condițiile în care un milion de români sunt trimiși în șomaj tehnic și încă un milion sunt obligați să-și îndeplinească sarcinile de serviciu stând acasă din cauza crizei coronavirus, e cazul să învățăm de la un al treilea milion de români care - potrivit statisticilor oficiale - lucrau de acasă și înaintea declanșării „ostilităților”. Bani se pot obține și acasă, chiar dacă, în unele cazuri, mai puțini decât salariul mediu pe economie, atât online cât și offline. Jurnalul vă prezintă câteva dintre oportunitățile de rotunjire a veniturilor pe care le puteți fructifica lucrând în propria sufragerie sau, după caz, în propria curte.

 

În ce domenii se lucrează în mod tradițional la domiciliu? Pe partea de producție, sectorul cooperatist este principalul mediu offline (în afara internetului) din care micii meșteșugari își câștigă existența. Sistemul cooperatist - bine pus la punct, dar deocamdată mai puțin cunoscut - lansează comanda și tot el preia produsele; pentru foarte multe persoane cu dizabilități, dar apte de muncă, aceasta este chiar unica sursă de venit. Cât despre mediul online, aici s-au dezvoltat atât de multe oportunități - de la serviciile de creare de conținut sau programare până la testări de produse („rewiew”) sau consultanță/contabilitate - încât va fi greu să le cuprindem pe toate într-o pagină de ziar.

 

Totul începe cu digitalizarea

 

Mai întâi de toate, trebuie să vă asigurați că puteți efectua online atât plata furnizorilor, cât și încasările de la clienți, astfel încât să nu fiți nevoiți să ieșiți din casă. Pentru asta, contul bancar online este, practic, obligatoriu. Pentru creatorii de conținut, digitalizarea este la fel de importantă, întrucât producția trebuie monetizată, adică înscrisă într-o rețea care plătește „per click” sau per operă producția/serviciul. Marile rețele virtuale precum Google, Facebook sau YouTube, ca și cele de telefonie mobilă, oferă astfel de intermedieri. De asemenea, în timp s-au dezvoltat o puzderie de portaluri prin care vă puteți monetiza producția. Nu putem enumera aici linkurile respective, dar vă putem recomanda să dați o căutare cu cuvinte-cheie precum „monetizare content”, „pay per click” sau „încasări sms”.

 

Servicii în mediul virtual

 

În online - ca mediu de creație - marile oportunități se regăsesc pe latura serviciilor. Printre cele mai căutate (şi bine plătite) servicii online care se pot presta acasă sunt web-designul, administrarea de site(-uri), găzduirea în servere, programarea, service-ul pentru diversele device-uri (hardware), generarea de trafic pentru publicitate, transcrierea de proiecte, creaţia/editarea unor articole, creaţia de conţinut (mai ales, în ultima vreme, foto-video), contabilitatea, consultanţa (în tot mai multe domenii, de la juridic la medical sau psihologic), traducerile, chiar producţia de fonograme etc. Iată şi ceva inedit: ascultarea de melodii şi scrierea de recenzii pe baza lor. Platforma prin intermediul căreia poţi face bani folosindu-te de muzică se numește „Slicethepie“.

Iar în această perioadă grea, când evenimentele (târguri, expoziții, conferințe, simpozioane) s-au mutat pe net, oportunitatea este de a găzdui/organiza webinarii.

 

Producție în afara netului

 

Dacă mediul de creație este offline, atunci trebuie să vă analizați propriile aptitudini (s-ar putea să le redescoperiți pe cele mai vechi, de care ați cam uitat) și chiar hobby-uri. Bazându-vă pe ceea ce știți - și vă place - să faceți rămânând acasă, puteți începe o mică producție, iar modelul cooperatist este cel mai bun. Primele cooperative din istoria omenirii au apărut la începutul secolului trecut, iar România se numără printre primele 10 ţări din lume în care au funcţionat asociaţii de cooperatori - primele afaceri pe care oamenii le puteau face de acasă. Obiectele de artizanat, articolele din lemn, diversele unelte utile în casă, jucăriile, chiar unele sortimente de îmbrăcăminte, încălţăminte sau produsele alimentare (în special dulciurile) au fost și sunt principalele mărfuri produse acasă de cooperatori, apoi vândute prin intermediul asociaţiilor cooperatiste. Croitoria, reparaţiile de electrocasnice (mai nou, de gadget-uri), confecţia de bijuterii, ceasornicăria - sunt tot atâtea afaceri pe care le poţi face de acasă.

 

Platformele de recrutare le permit angajatorilor să posteze gratuit anunțuri cu joburi de la distanță. Cele mai multe oferte vizează specialiști în IT, telecom, vânzări, management și marketing

 

Oportunități în curtea casei

 

Dacă aveți norocul de a dispune și de o curte/grădină la domiciliu, atunci oportunitățile sunt mult diversificate. Cu investiții rezonabile (începând de la doar câteva sute de lei), vă puteți deschide o crescătorie de animale care sunt apreciate mai ales la export - bibilici, iepuri, nutrii etc. Sau o ciupercărie. Sau o plantație de fructe cum sunt căpșunele, ușor de cultivat și întreținut, dar și de vândut. Desigur, pentru o plantație de legume este necesară amenajarea unui solar, însă investiția merită din toate punctele de vedere, mai ales în acest an, când alimentele vor dobândi o importanță crucială.

×