x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Amendament - Bani mai mulţi pentru Sănătate

Amendament - Bani mai mulţi pentru Sănătate

de Daniela Ivan    |    29 Oct 2007   •   00:00
Amendament - Bani mai mulţi pentru Sănătate
Sursa foto: CONSTANTIN DUMA/

Ministerul Sănătăţii dispune de un buget de 1,97 ori mai mic decăt Ministerul Public, deşi are aproape de două ori mai mulţi salariaţi, potrivit proiectului de buget pentru 2008. Anomalia poate fi uşor corectată prin reducerea veniturilor uriaşe alocate SRI, SIE, SPP şi STS, potrivit unui amendament propus de senatorul Dan Radu Ruşanu.Â


Ministerul Sănătăţii dispune de un buget de 1,97 ori mai mic decăt Ministerul Public, deşi are aproape de două ori mai mulţi salariaţi.


Fondul aferent salariilor pentru cei 5.932 de angajaţi ai Ministerului Public se ridică la 230.576 de mii de lei, conform propunerii Proiectului de buget pentru 2008. In schimb, acelaşi document prevede un fond de salarii de numai 117.236 de mii de lei pentru cei 8.520 de angajaţi ai Sănătăţii. Salariul mediu de bază lunar al unui angajat din Parchet este de 3.239 de lei, in timp ce acelaşi salariu mediu lunar al unui angajat din MS este de 1.147 de lei, adică de 2,82 de ori mai puţin. Calculele arată că media cheltuielilor de personal in Ministerul Public este de 5.890 de lei pentru un salariat, faţă de 2.617 lei/salariat in MS. In plus, statul va cheltui in 2008 cu 1,92% mai mult cu sporurile şi indemnizaţiile unui procuror sau grefier de la Parchet, decăt cu cele ale unui medic sau asistent medical.


AMENDAMENT. Senatorul liberal Dan Radu Ruşanu a depus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008. El propune corectarea acestei anomalii prin suplimentarea cheltuielilor de personal de la MS cu suma de 38.794 de mii de lei, indicănd totodată şi provenienţa surselor de finanţare. Banii ar putea proveni din diminuarea cheltuielilor cu salariile la cinci ordonatori de credit: Ministerul Public (16.771 de mii de lei), SRI (11.279 de mii de lei), SIE (3.600 de mii de lei), SPP (2.733 de mii de lei) şi de la STS (4.411 mii de lei). Astfel, bugetul MS ar ajunge la 306.394 de mii de lei, faţă de 267.600 de mii lei, căt este prevăzut in proiectul de buget.
Â
Â

×
Subiecte în articol: economic