Consumatorii americani vor simţi curând efectele tensiunilor dintre SUA şi China. Mii de bunuri, de la maşini de spălat la ceasuri Fitbit şi condimente, se vor scumpi semnificativ, dacă preşedintele SUA, Donald Trump, va continua noua rundă de tarife pentru bunuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari, notează CNN.
Donald Trump a declarat că tarifele îşi vor produce efectul “foarte curând” şi a avertizat că ar putea urma mai multe.
Administraţia Trump ia în considerare tarife de 10% sau 25% pentru bunurile chinezeşti în valoarea de 200 de miliarde de dolari, însă a lansat şi o invitaţie pentru oficialii din China la o nouă rundă de negocieri, potrivit consilierului economic de la Casa Albă, Larry Kudlow.
Dacă noile taxe îşi vor produce efectul, înseamnă că SUA a impus tarife pentru jumătate din toate bunurile chinezeşti care intră pe piaţa americană, respectiv 250 de miliarde de dolari. Până acum, Beijing a impus tarife pentru bunuri americane în valoare de 50 de miliarde de dolari, urmând o nouă rundă de tarife pentru produse în valoare de 60 de miliarde de dolari.
CNAIR anunță că pe parcursul nopții, pe șoselele din România afectate de ninsori, au intervenit 900 de utilaje și au fost utilizate peste 5.000 de tone de material antiderapant. Cele mai multe intervenții au...
A început cea de-a doua etapă de vaccinare pentru persoanele de peste 65 de ani, pentru cele aflate în evidență cu boli cronice și angajații din domenii esențiale. Peste șase milioane de persoane ar...
Departamentele de Resurse Umane au fost date peste cap de o eroare a Guvernului Cîțu. Executivul a uitat să precizeze în hotărârea prin care a fost mărit salariul minim că acesta intră în vigoare de la...
O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de...
Trei accidente s-au produs, sâmbătă dimineața, pe autostrada A3 București-Ploiești din cauza poleiului. Toate accidentele au avut loc în aceeași zonă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției...
O nuntă la care participau aproximativ 200 de persoane a fost oprită vineri seara de polițiștii gălățeni. Evenimentul a avut loc într-un salon din orașul Tecuci.
O nuntă cu aproximativ 200 de invitați a...
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină pe o șosea din județul Vrancea. Șoferul de 22 de ani nu a consumat alcool, au stabilit polițiștii care au început o anchetă.
Potrivit IPJ Vrancea,...
Un bărbat din orașul Corabia a murit, în urma unui incendiu izbucnit în propria locuință. Pompierii l-au găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări. Se pare că incendiul a fost provocat de jarul căzut din...
13 militari români, specialiști în comunicații și informatică, dar și ofițeri de stat major, au plecat vineri în Irak. Ei se vor alătura trupelor NATO pentru o misiune care va ține șase luni.
Militarii...
Un bărbat dintr-o comună din județul Olt a murit vineri seara, după ce s-ar fi împușcat, din greșeală, cu arma de vânătoare. Cadrele medicale au constatat decesul, iar polițiștii și procurorii au deschis o...
Circulația rutieră este blocată pe DN13 în localitatea Bunești din județul Brașov. Polițiștii aflați la fața locului au stabilit că două tiruri s-au lovit după ce unul dintre șoferi a adormit la volan....
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a scris un mesaj pe Facebook pentru a recunoaște că a evaluat parțial greșit platforma pentru înscriere la vaccinare. Mai este mult de muncă, a spus ministrul, după ce...
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au redactat o informare meteorologică valabilă în toată țara, începând de pe 16 ianuarie până pe 20 ianuarie. În această perioadă vor fi nopți și...
Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă. Mai sunt programați la vaccinare 42.000...
În București nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Limita este de 600.000 de locuri în toată țara, pentru următoarele 20 de zile, spune coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu...