x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANAF ar putea pune poprire pe conturile Romgaz

ANAF ar putea pune poprire pe conturile Romgaz

13 Noi 2020   •   11:49
ANAF ar putea pune poprire pe conturile Romgaz

Compania Romgaz ar putea fi executată silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru neplata unor dividende către stat, se arată în raportul anual al societății.

"ANAF consideră că dividendele acordate statului român ca acţionar majoritar ar fi trebuit să fie mai mari cu 24,3 milioane lei; la această sumă se adaugă penalităţi pentru plata cu întârziere a acestor dividende. Societatea a contestat în instanţă raportul emis de ANAF, însă estimează că ANAF va executa societatea pentru această sumă înainte de finalizarea litigiului", scrie în document. 

Romgaz a contestat în instanță concluziile raportului ANAF, întocmit în urma inspecției economico-financiare, și a înregistrat un provizion de 26,1 milioane de lei privind respectarea prevederilor art. 43 din OUG nr. 114/2018, privitoare la distribuirea sub formă de dividende a 35% din rezervele existente la 31 decembrie 2018. Dar conducerea societății crede că va fi executată înainte de hotărâre.

Profitul net al producătorului național de gaze a fost de 941,9 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, cu 20,52% mai mic față de aceeași perioadă din 2019.
Cifra de afaceri s-a situat la 2,918 miliarde de lei, în scădere cu 23,01%.

Producţia de gaze naturale a fost de 3,197 miliarde de metri cubi, cu 19,0% sub cea din 2019.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional a fost de 87,5 TWh, mai mare cu 3% decât anul trecut.

Energia electrică produsă de Romgaz, în primele nouă luni din 2020, a fost de 617,87 GWh, în creștere cu 111,5% mai mare faţă de 2019.

×
Subiecte în articol: romgaz anaf dividende