Ideea de a transfera pe liniile aeriene serviciile all inclusive din turism i-a venit CEO-ului companiei AnimaWings, Marius Pandel, care a preluat conceptul din activitatea de turism. CEO-ul companiei aeronautice românești spune că nu se bazează pe un studiu de piață, ci pe intuiție, având în vedere tendința vizibilă a călătorilor de a alege servicii de bună calitate.
De altfel, AnimaWings nu a mizat niciodată pe varianta low cost, iar acum introduce un pachet integrat de servicii care depășește ofertele business class ale celorlalte companii aeriene, prin calitate, fiind la costuri sub cele business class ale altor companii. Iar prețul final include, de fapt, toate serviciile pe care călătorul le-ar plăti, cumulat, pentru tot ce este necesar - de la loc preferențial și bagaj de cală, până la aoa sau mâncarea pe care o cumpără din aeroport.
Serviciile all inclusive în avion sunt create pe modelul pachetelor turistice vândute de agențiile de turism - în loc să cumpere toate componentele călătoriei separat, plătind pentru fiecare în parte, călătorul poate alege pachetul complet pe care compania aeriană românească îl oferă la un preț echivalent, fără bătaie de cap și fără costuri suplimentare ascunse.
Marius Pandel a explicat, pentru Jurnalul, că nu mizează pe trucul psihologic de marketing cu prețul cel mai mic, ci pe asigurarea confortului maxim, la un preț competitiv pe piață, pe care l-ar alege oricine este obișnuit să călătorească și cunoaște diferența între low cost și business class. De altfel, categoria business class la all inclusive a companiei AnimaWings se situează cu mult peste cele ale celorlalte companii aeriene, din punct de vedere al calității, având produse în plus, dar costurile sunt mai scăzute decât la celelalte companii.
Cu serviciile all inclusive la bord, în premieră mondială, AnimaWings, compania aeriană 100% românească, continuă dezvoltarea gamei de servicii dedicate confortului și flexibilității pasagerilor și lansează două noi pachete integrate de servicii: PRIORITY ALL INCLUSIVE și PRIORITY ALL INCLUSIVE PLUS.
Noile opțiuni reunesc, într-un singur produs accesibil, servicii de bagaje, masă , băuturi, locuri premium, prioritate la check-in sau îmbarcare, dar și flexibilitate în modificarea rezervărilor, oferind o experiență de călătorie all-inclusive reală, atât pe zborurile internaționale, cât și pe cele interne.
„Aducem în premieră, cel mai probabil la nivel mondial, acest concept all inclusive la 10.000 metri altitudine, un concept de altfel popular şi mult căutat în domeniul hotelier. Am construit aceste pachete all inclusive pentru că vedem tot mai clar că pasagerii caută soluții integrate și o experiență fără griji. Observăm tot mai mult că pasagerii sunt nostalgici după aviaţia de odinioară, iar oferta comercială specifică, în piaţă, este cvasi-inexistentă. În timp ce multe companii aeriene fragmentează serviciile și reduc beneficiile, noi alegem să mergem în direcția opusă și să readucem ideea călătoriei cu avionul în zona de plăcere, confort și experiență, nu doar de transport dintr-un punct în altul. Cu aceste pachete, oferim un concept de tip light business la un cost accesibil, care aduce standarde moderne, comparabile cu ceea ce oferă companiile internaționale premium”, a declarat Marius Pandel, CEO AnimaWings.
Tipuri de pachete
PRIORITY ALL INCLUSIVE include un bagaj mic de cabină de 4 kg și un bagaj mare de cabină de 8 kg, un meniu de mâncare rece sau caldă, un pachet de băuturi alcoolice și nealcoolice la alegere, un pachet de gustări dulci și sărate, selectarea locurilor premium, prioritate la check-in și îmbarcare, precum și posibilitatea de a aduce anumite modificări rezervării înainte de călătorie, în cazul în care planurile s-au schimbat.
Toate aceste beneficii sunt disponibile printr-un upgrade de 35 de euro per persoană pe segment de zbor, în condițiile în care costul total al serviciilor incluse, achiziționate individual, ar ajunge la aproximativ 95 de euro.
PRIORITY ALL INCLUSIVE PLUS preia toate aceste beneficii și adaugă, ca diferențiator esențial, un bagaj de cală de 23 kg. Pasagerii care aleg PRIORITY ALL INCLUSIVE PLUS se bucură, așadar, de un pachet complet care acoperă bagajele, serviciile gastronomice, băuturile, gustările, locurile premium și prioritatea la formalitățile aeroportuare.
Upgrade-ul va costa 75 de euro de persoană per segment de zbor, față de un cost total al serviciilor achiziționate individual estimat la 135 de euro, ceea ce transformă pachetul într-o opțiune de tip „light business” accesibilă, în completarea serviciilor Business Class deja existente pe zborurile AnimaWings.
Opțiune all-inclusive adaptată zborurilor interne Pe rutele domestice, unde timpul de zbor este mai redus și structura serviciilor este, în mod natural, diferită de cea a zborurilor internaționale, AnimaWings introduce un pachet adaptat: PRIORITY ALL INCLUSIVE (DOMESTIC).
Acesta include un bagaj mic de cabină de 4 kg, un bagaj mare de cabină de 8 kg, un meniu rece, un pachet de băuturi nealcoolice, selectarea locurilor premium, prioritate la check-in și îmbarcare, precum și posibilitatea de check-in online sau la aeroport.
![]()
La toate tipurile de pachete se adaugă oferta gastronomică: Meniuri semnate de Chef Alex Petricean și selecție de vinuri Crama Darabonț.


