Sunt vizate restaurantele, unitățile de auto-servire, fast-food, bufet expres, pizzerii, terase, braserii, rotiserii, berării.
"Se vor verifica, în principal, calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate (existenţa documentelor de provenienţă, verificarea directă a caracteristicilor organoleptice a alimentelor, respectiv, a mâncărurilor preparate existente la comercializare, încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limita de consum), atât pentru alimentele comercializate ca atare, cât şi pentru cele preparate (comercializarea lor în ziua în care au fost preparate). De asemenea, comisarii ANPC vor verifica condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor, respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea produselor alimentare (respectarea condiţiilor de temperatură impuse de actele normative în vigoare sau de producători, expunerea la comercializare)", anunță Paul Anghel, președintele ANPC; pe Facebook.
Acesta precizează că alimentele trebuie cumpărate doar din locuri autorizate iar consumatorii să verifice data de expirare, caracteristicile produsului, mai ales că acestea sunt mai vulnerabile acum din cauza temperaturilor exterioare ridicate.
"Refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect măzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţa moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.). Atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse", precizează oficialul ANPC.
Totodată, consumatorii trebuie să fie atenți la modul de expunere și depozitare a apei și băuturilor răcoritoare.
"Atragem atenţia asupra faptului că legumele şi fructele comercializate în cadrul pieţelor, în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată, afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc)", arată aacesta.