Comisia Europeană (CE) a amendat 17 companii din domeniul siderurgiei, printre care şi ArcelorMittal şi Voestalpine, cu 518,5 milioane de euro pentru fixarea preţurilor la materialele folosite în construcţii.
Cea mai mare amendă, de 276 milioane de euro, a primit-o ArcelorMittal, cel mai mare grup siderurgic mondial. Anterior, compania anunţase că trei subsidiare actuale şi două foste unităţi au fost acuzate de fixarea preţurilor în UE. Acestea sunt ArcelorMittal Wire France, ArcelorMittal Verderio şi ArcelorMittal Fontaine, în timp ce unităţile Galycas şi Emesa au fost vândute în 2004. Voestalpine, cel mai mare producător de oţel din Austria, a fost amendat cu 22 de milioane de euro, în vreme ce Rautaruukki Oyj din Finlanda trebuie să plătească 4,7 milioane de euro. Italienii de la Redaelli Tecna SpA, o unitate a Severstal, au fost amendaţi cu 6,3 milioane de euro. Severstal este cea mai mare companie din Rusia şi este deţinută de oligarhul Alexei Mordashov. Grupurile respective au fixat preţurile timp de 18 ani, între 1984 şi 2002. Comisia susţine că au avut loc peste 550 de întâlniri între reprezentanţii companiilor respective, cu ocazia evenimentelor internaţionale din industria de profil.
Producătorii de oţel îşi revin cu greu din cea mai mare criză din ultimii 60 de ani şi au de înfruntat scăderea comenzilor de la producătorii auto şi de la industria de construcţii, din cauza crizei datoriilor suverane din Europa şi a scăderii cheltuielilor publice.
Citește pe Antena3.ro