x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Argentina autorizează cultivarea grâului modificat genetic

Argentina autorizează cultivarea grâului modificat genetic

13 Mai 2022   •   11:13
Argentina autorizează cultivarea grâului modificat genetic

Argentina este prima țară din lume care va cultiva grâu modificat genetic. Autoritățile au autorizat comercializarea pe plan intern a soiului de grâu modificat genetic HB4, dezvoltat de compania Bioceres, scrie Reuters.

Cu toate astea, seminţele HB4 nu vor fi imediat disponibile pe piaţă. Acestea sunt mult mai rezistente la secetă.

"Vom continua producţia conform actualei scheme de conservare a identităţii soiului. Deocamdată, nu vom comercializa seminţele", au declarat surse din cadrul companiei.

Ministerul Agriculturii a anunţat că INDEAR, care face parte din grupul Bioceres, este autorizată să comercializeze seminţele, produsele şi produsele secundare derivate din aşa numitul grâu IND-ŘŘ412-7.

Totodată, autoritățile de la Buenos Aires au aprobat în 2020 un soi de grîu modificat genetic pe bază experimentală, iar în 2021 de Brazilia, care este cel mai mare importator de grâu din Argentina. 

Exportatorii sunt însă îngrijorați de această decizie deoarece se tem că mulți clienți vor renunța la livrările din Argentina deoarece grâul modificat genetic nu este autorizat în alte state. 

"Aceste reglementări provoacă riscuri comerciale majore. Consecinţele economice ale eventualelor pierderi ale cotei de piaţă vor reveni Ministerului Agriculturii şi firmei Bioceres", transmis exportatorii de cereale şi seminţe din Argentina.

Estimările Rosario Grains Exchangearată că producția de grâu din Argentia se va ridica la circa 19 milioane de tone în acest an.

 

×
Subiecte în articol: argentina grău modificat genetic