Asigurarea locuintelor impotriva dezastrelor naturale ar putea deveni obligatorie de anul viitor. Aceasta ar putea fi platita impreuna cu impozitul pe casa.
Asigurarea locuintelor impotriva dezastrelor naturale ar putea deveni obligatorie de anul viitor. Despre cum va functiona acest sistem, la cat s-ar putea ridica nivelul asigurarii si cum vom plati aceasta contributie am discutat cu Mihai Tecau, secretarul general al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Jurnalul National: Cum va fi construit
sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor?
Mihai Tecau: Asigurarea obligatorie va fi o asigurare de prim risc, care sa-i ofere posibilitatea celui pagubit
sa-si construiasca o casa si sa duca o viata decenta in continuare. Sumele asigurate nu vor fi la niveluri foarte mari. De exemplu, daca eu am o casa de 100.000 de euro, asigurarea obligatorie va fi o suma moderata - 15.000-20.000 de euro. Iar eu, daca vreau sa fac asigurare pentru toata suma asigurata, imi pot face o asigurare facultativa. Ne gandeam la sume asigurate diferite in mediul urban si rural. Siste-mul de asigurare obligatorie se aplica pentru toate locuintele - fie locuinta la bloc, fie o casa sau o vila.
Cum ii puteti convinge pe romani de necesitatea unui astfel de sistem de asigurare?
Noi avem doua piste pe care incercam sa construim acest proiect. Prima pista este obligativitatea. Pe oameni ii putem convinge ca acest sistem este necesar plecand de la ideea de protectie a proprietatii. Atat timp cat ai proprietate, nevoia te impinge sa o asiguri, pentru ca altcineva nu are cum sa te despagubeasca daca se intampla un necaz. In momentul in care s-au produs calamitati naturale, toti s-au dus in fata Guvernului pentru a primi ajutor. Presiunea apare tot asupra noastra. Daca Guvernul da bani din bugetul de stat, nu e nici o diferenta, tot noi, contribuabilii, suportam aceste cheltuieli. Sistemul acesta de asigurari ar avea avantajul ca ar fi la nivel national, ca am plati o prima mai mica si am sti exact pentru ce o platim.
Ne-am gandit ca aceasta asigurare obligatorie sa o legam de impozit. In momentul in care omul vine sa plateasca impozitul, sa plateasca si aceasta asigurare. Administratiile locale ar putea percepe un impozit mai mare, o penalitate pentru cei care nu
si-au platit asigurarea.
Ce riscuri va acoperi asigurarea obligatorie?
Casele vor fi asigurate pentru catastrofe naturale: inundatii, alunecari de teren, cutremur si furtuni puternice, pentru ca acesta incepe sa fie un fenomen destul de des intalnit in Romania. Eu sper ca populatia sa reactioneze pozitiv la acest lucru, sa inteleaga ca nu vrem sa transformam aceasta asigurare intr-o taxa, intr-un impozit. Sistemul se bazeaza pe altele care exista in alte tari, nu e ceva nou. Este nevoie de informare pentru ca proprietarii de imobile sa nu creada ca ii obliga cineva sa plateasca o alta taxa. Aceasta este o asigurare care se vrea a fi o protectie sociala, nu este un nou impozit.
Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor
Citește pe Antena3.ro
Proiecte similare
In ce tari se practica un sistem asemanator de asigurare?
Ultimul proiect de acest gen a fost creat in Turcia. Du-pa cutremurul din 1999, ei au creat un fond comun de asigurari, au facut asigurarea pentru cutremur obligatorie, numai ca la ei, din pacate, nu a fost chiar un succes. Imediat dupa cutremur, oamenii si-au facut asigurari, a fost un boom, dar treptat au renuntat, pentru ca nu au existat parghiile necesare pentru a mentine sistemul. De exemplu, in Statele Unite exista de 10 ani un sistem de asigurare in caz de cutremur, care functioneaza normal, numai ca nu s-a intamplat evenimentul ca sa vedem cum functioneaza si in cazul in care se produce cutremurul. In Noua Zeelanda mai exista un sistem de genul acesta, un pool (n.r. - fond comun) de asigurare la nivel national.
Cat costa, in medie, asigurarea unei locuinte?
Cred ca aici, in Bucuresti, daca luam un apartament de 20.000-30.000 de euro, pentru o asigurare pentru toate riscurile - in care sunt cuprinse riscurile catastrofale, dar si incendii, caderi de corpuri, explozii si inundatii - , asigurarea este cam 0,25%, ceea ce inseamna circa 50 de euro pe an. Cred ca nu este o cheltuiala foarte mare pentru nimeni, la ora actuala, in Romania o asigurare de genul acesta nu este un lux. Si atunci nu cred ca cineva care a investit 20.000 sau 100.000 de euro intr-o casa nu mai poate plati inca 20 de euro pentru a face asigurarea respectiva. Chiar daca aceasta suma nu este foarte mare, pentru oameni inseamna totusi a-si lua de la gura ca sa plateasca aceasta asigurare. Este vorba si despre educatie, civilizatie⦠Poate ca ne-am gandit ca intotdeauna va exista cineva care ne va ajuta. Treptat, aceste lucruri nu vor mai exista.
Ce societate va prelua reasigurarea sistemului si cine se va ocupa de administrarea lui?
Exista case de reasigurare din strainatate care vor dori sa se implice. Perioada nefasta este imediat dupa ce se constituie aceasta asigurare obligatorie, pana se fac niste acumulari. Daca atunci se intampla riscul, atunci cu ce se plateste? Reasiguratorul va dori sa aiba o serie de garantii din partea statului. Reasigurarea se va face la o societate de prima mana, dar nu s-a discutat acest subiect deocamdata.
Noi ne-am gandit ca acest sistem sa fie administrat de o societate de reasigurare romaneasca, care sa aiba ca actionari societatile de asigurare din Romania, care vor participa si la aceasta vanzare de polite. Aceasta societate de reasigurare romaneasca va prelua riscul de la societatile din Romania si va plasa, in continuare, reasigurarea mai departe. Nu mergem pe ideea unui sistem asa cum a fost gandit cu cativa ani in urma, unde statul era implicat si CEC-ul actionar. Vrem ca statul sa nu fie participant, ci doar sa garanteze, este un bun-platnic. In acest caz, orice reasigurator va veni si va accepta sa ia in asigurare acest risc pentru Romania, stiind ca si statul va garanta ca se va plati, daca se intampla ceva.
Cate locuinte sunt asigurate in prezent?
Cam 5% din spatiul locativ este asigurat la ora actuala. Foarte putin. Am cerut societatilor din piata sa ne spuna cam cate daune vor plati acum, dupa inundatii, si s-a ajuns la o cifra in jur de 5,5 milioane de euro - daune platite si rezerve de daune. Acum, din ultimul raport al ministrului de Interne a reiesit ca pierderile pe toata tara se ridica la circa 400 milioane de euro. Numai 1% din pierderile care au fost in zonele afectate de inundatii erau acoperite prin asigurari. Foarte putin.
In strainatate, oricine isi cumpara o casa, oricine face o investitie si-o asigura. In alte tari, ponderea este mult mai mare: 80%-90% din spatiul imobiliar este asigurat. Dar la noi a fost si o decadere. In 1995, asigurarea locuintelor era obligatorie in Romania, se platea prin impozit. Era un sistem total diferit. Pana in â95 era o singura societate de asigurari si toata lumea trebuia sa plateasca acolo; era mult mai simplu. Acum exista o piata libera, pe care trebuie sa te axezi, sunt mai multe societati. Dupa 1995 s-a stabilit ca aceasta asigurare sa fie facultativa. Rezultatul - lumea nu si-a mai facut asigurari.
S-a vazut atunci ca oamenii percepeau aceasta asigurare ca o taxa si nimeni nu intelegea ce plateste. Acum, noi incercam sa-i facem pe oameni sa inteleaga ca acesta este un sistem de protectie, nu e o taxa.
Termen
Cand va fi functional acest sistem?
Dupa ce vom parcurge toate etapele si toate necunoscutele, nu mai devreme. Nu vom lansa un astfel de sistem pe piata, ca dupa aceea sa avem un recul. Mai intai vom alege un broker care sa faca un studiu vizavi de piata de asigurare si sa vedem care este expunerea Romaniei la risc. Trebuie facut un scenariu defavorabil si trebuie vazut, in cazul in care are loc un cutremur de mari proportii, care va fi pierderea nationala, de aici se pleaca. In momentul in care vom sti care va fi pierderea nationala, vom sti si cum va percepe reasiguratorul aceasta pierdere estimata si atunci vom putea vedea si care va fi pretul pentru aceasta asigurare. Daca nu va exista sistemul acesta de asigurari, presiunea asupra Guvernului va fi extraordinar de mare, nu va putea acoperi totul, iar datoria externa a tarii va creste foarte mult. Va trebui sa ne imprumutam, va trebui sa acoperim toate pagubele, reconstructia de case⦠Cred ca acest sistem de asigurari este singurul care poate prelua mai usor si mai simplu aceste probleme, altfel tot noi, contribuabilii, vom plati.
INFORMARE
"Este nevoie de informare pentru ca proprietarii de imobile sa nu creada ca ii obliga cineva sa plateasca o alta taxa. Aceasta este o asigurare care se vrea a fi o protectie sociala, nu este un nou impozit" PONDERE
"Cam 5% din spatiul locativ este asigurat la ora actuala. Foarte putin. In alte tari, ponderea este mult mai mare: 80%-90% din spatiul imobiliar este asigurat" - Mihai Tecau, secretar general al CSA
"Este nevoie de informare pentru ca proprietarii de imobile sa nu creada ca ii obliga cineva sa plateasca o alta taxa. Aceasta este o asigurare care se vrea a fi o protectie sociala, nu este un nou impozit" PONDERE
"Cam 5% din spatiul locativ este asigurat la ora actuala. Foarte putin. In alte tari, ponderea este mult mai mare: 80%-90% din spatiul imobiliar este asigurat" - Mihai Tecau, secretar general al CSA