x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Atac la cercetarea agricolă

Atac la cercetarea agricolă

de Irina Crudu    |    25 Feb 2010   •   00:00
Atac la cercetarea agricolă
Sursa foto: Jurnalul foto/

Institutele de cercetare în domeniul agricol rămân pe zi ce trece fără terenuri şi pot ajunge în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea din cauza faptului că, ilegal, terenurile lor sunt date spre compensare în baza legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate.



De la 160.000 de hectare deţinute în 1990 şi 121 de unităţi de cercetare, România a rămas cu aproape jumătate de unităţi şi doar 35.600 de hectare. Motivul fiind retrocedările, de care, cel mai adesea, s-au bucurat marii latifundiari. Nu au avut nevoie de prea multe acte - banii şi influenţa au fost adesea singurele cerinţe.

În curând, România va pierde astfel materialul biologic naţional sau cercetările naţionale în domeniul cartofului, al pomiculturii sau al viţei-de-vie, cu efecte majore pe termen lung în creşterea importurilor de alimente şi dependenţa de soiurile biologice străine.

"Institutul de la Târgul Secuiesc, unicul din ţară pentru cercetări în acest domeniu, a pierdut deja 240 de hectare din suprafaţa sa şi este gata să mai piardă din teren, şi asta după ce autorităţile locale au dat drept de compensare terenuri ale institutului, fără documente de certificare", a spus profesorul Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (asas) "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".

CAZUL BĂNEASA
Unele dintre cele mai râvnite terenuri din Bucureşti sunt cele ale Institutului de Cercetare Pomicolă de la Băneasa, toate cele 61 de hectare ale acestuia, plasate vizavi de Aeroportul Băneasa, fiind cerute drept compensare de diverşi oameni de afaceri, care nu au deţinut niciodată proprietăţi pe terenul staţiunii de cercetare, deci demersul este ilegal. Firma SC Florom Prodimpex SRL, patronată de Erten Omer Ragip, a cumpărat în urmă cu doi ani creanţa unităţii pomicole şi a trecut la ameninţări.

"După ce ne-au distrus utilaje şi au tăiat numeroşi copaci, aceştia s-au lăudat că au pus praful pe Institutul de Cercetare. Că a lăsat statului doar praf. I-am acţionat în instanţă însă, nici acum nu am primit despăgubiri. Oricum, pierderile sunt mult prea mari. E munca noastră de cercetare de mulţi ani încoace", povesteşte Adela Bărbulescu, directoarea Staţiunii Pomicole. Aceasta se plânge şi de faptul că Staţiunea a fost nevoită să plătească 47.000 de lei pentru pază, fiind ameninţaţi de reprezentanţii Florom că li se va da foc.

"Asistăm la diminuarea fondului funciar, deci a terenurilor destinate cercetării, terenuri aflate în proprietatea acestor institute, invocându-se motivul reconstituirii dreptului de proprietate"
profesorul Gheorghe Sin preşedintele ASAS

×
Subiecte în articol: economic cercetare agricultura dezinteres