x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avertisment BNR! Inflația ridicată și dobânzile mari vor afecta buzunarele românilor în 2023

Avertisment BNR! Inflația ridicată și dobânzile mari vor afecta buzunarele românilor în 2023

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2023   •   13:00
Avertisment BNR! Inflația ridicată și dobânzile mari vor afecta buzunarele românilor în 2023
Sursa foto: Hepta

BNR avertizează că inflaţia încă ridicată şi dobânzile mari vor determina decelerarea puternică a consumului românilor în anul 2023, potrivit Ziarului Financiar.

Din cauza creşterii dobânzilor în 2022, creditarea a încetinit. BNR a observat că „majorarea anuală a creditului acordat sectorului privat a decelerat“ şi în luna decembrie 2022. După ce s-a temperat doar uşor în anul 2022, „creşterea economică este aşteptată să decelereze semnificativ în 2023“.

Inflaţia încă ridicată şi ratele mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, precum şi evoluţiile de pe piaţa muncii şi incertitudinea indusă de prelungirea războiului din Ucraina, care va afecta încrederea consumatorilor, vor determina decelerarea putenică a creşterii consumului privat în anul 2023, avertizează boardul BNR.

„Principalul determinant al avansului PIB va rămâne probabil consumul privat, dar în condiţiile decelerării puternice a creşterii acestuia în 2023, îndeosebi pe fondul inflaţiei încă ridicate şi al ratelor mărite ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei, precum şi în contextul evoluţiilor de pe piaţa muncii şi al incertitudinii induse de prelungirea războiului din Ucraina, de natură să afecteze încrederea consumatorilor“, susţine BNR în minuta aferentă şedinţei de politică monetară din 9 februarie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avertisment BNR inflatie dobanzi