x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Azerii vor să colaboreze cu patru companii româneşti de stat

Azerii vor să colaboreze cu patru companii româneşti de stat

24 Sep 2009   •   00:00

SOCAR, compania naţională de petrol şi gaze din Azerbaidjan, are în vedere colaborarea cu patru societăţi române de stat, respectiv Romgaz, Oil Terminal, Conpet şi Oltchim.

SOCAR doreşte să construiască împreună cu Romgaz depozite de gaze naturale atât în Azerbaidjan cât şi în România şi să alimenteze cu gaze Nabucco, conducta sprijinită de Uniunea Europeană care trebuie să transporte gaze din Asia Centrală în Europa.

EXPORT DE ŢIŢEI
Compania azeră şi-a arătat disponibilitatea de a depozita ţiţei la Oil Terminal Constanţa (OIL), care să fie valorificat atât în România, cât şi pe pieţe europene.
Reprezentanţii companiei petroliere au mai arătat şi un „interes major" pentru participarea la construirea oleoductului Constanţa-Trieste. Aceasta ar urma să intre în funcţiune în 2012. Momentan proiectul este blocat deoarece Italia şi Slovenia nu şi-su delegat companiile reprezentante iar criza economică face finanţarea foarte greu de găsit. Din partea României participă societăţile Oil Terminal şi Conpet.


ECOLOGIZĂRI PETROLIERE
SOCAR mai s-a arătăt intersată pentru participarea în domeniul ecologizării perimetrelor de exploatare petrolieră împreună cu compania Conpet Ploieşti (COTE). „Ministerul Economiei, prin Conpet, care are experienţa şi expertiza pe proiecte europene, este în măsură să participe împreuna cu Socar la astfel de proiecte", se arată în comunicatul ministerului Economiei.

VIZITĂ LA ROMGAZ
Delegaţia azeră, condusă de vicepreşedintele pentru investiţii al Socar, Elshad Nassirov, vizitează azi depozitul de gaze naturale de Bilciureşti, deţinut de Romgaz, şi staţia de comprimare Butimanu.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat în luna iulie, că Romgaz, Oil Terminal, Conpet şi Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), ar putea intra în parteneriat cu companiza azeră.
Socar a deschis în anul 2007 o reprezentanţă în Bucureşti şi a anunţat o serie de planuri de investiţii în România, dar fără rezultate concrete.

×