x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Banci - Creditele continua sa se ieftineasca

Banci - Creditele continua sa se ieftineasca

de Vali Blanaru    |    20 Feb 2006   •   00:00
Banci - Creditele continua sa se ieftineasca

Concurenta de pe piata bancara forteaza bancile sa reduca mai mult dobanzile la credite. Ieftinirea imprumuturilor a dus anul trecut la scaderea dobanzilor la depozitele bancare sub nivelul inflatiei, situatie care va continua si in 2006.

Diferenta intre dobanzile la credite si cele la depozite a scazut semnificativ, de la 9-10 puncte procentuale anul trecut la 4-5 puncte in prezent. "Anul trecut, dobanzile bancare au fost real negative, aproximativ 2,9% sub rata inflatiei, ca medie, fapt ce a dus la diminuarea ritmului de crestere a economiilor populatiei in banci pana la 23%, fata de circa 37% in 2004", a declarat vicepresedintele executiv al Alpha Bank Romania, Sergiu Oprescu.

EFECTE. Concurenta acerba de pe piata bancara va pastra dobanzile sub nivelul inflatiei si in 2006. "Bancile nu pot sa reduca dobanda la credite si, pe de alta parte, sa creasca ratele la depozite pentru a trece de inflatie. La dobanzi de 8%-9% la credite si inflatie de 7%, e dificil ca dobanda reala sa fie pozitiva", a explicat Patrick Gelin, presedintele director general al BRD-Soci...t... G...n...rale. Gelin considera ca bancile sunt in imposibilitatea de a reduce diferenta dintre dobanzile la credite si cea la depozite, deoarece trebuie sa acopere din aceste incasari cheltuielile si costul riscului si sa obtina profit.

CREDITARE. Masurile luate de Banca Centrala, care a crescut de la 7,5 la 8,5 dobanda de sterilizare si a majorat de la 35% la 40% rata rezervelor minime obligatorii la resursele valutare ale bancilor, nu vor avea efectele scontate. "Dobanzile la credite nu vor creste dupa noile masuri ale Bancii Centrale, poate marginal la euro, data fiind concurenta bancara tot mai puternica", crede Gelin. Evolutia pietei bancare va depinde de nivelul de crestere economica a Romaniei in acest an, dar si de politica Bancii Nationale a Romaniei, care face eforturi pentru limitarea dinamicii creditului de consum. Gelin se asteapta ca, in acest an, concurenta bancara sa se manifeste diferit pe anumite categorii ale pietei. In opinia sa, Banca Comerciala Romana (BCR), BRD, Raiffeisen si Bancpost nu isi vor modifica semnificativ strategia de dezvoltare. In plus, bancile nou-intrate pe piata si cele de dimensiuni mici (cum ar fi Piraeus sau Volksbank) vor avea in continuare o atitudine agresiva de cucerire a pietei.

DILEMA
"Bancile nu pot sa reduca dobanda la credite si, pe de alta parte, sa creasca ratele la depozite pentru a trece de inflatie"
Patrick Gelin
presedintele director general al BRD-Soci...t... G...n...rale

CLIENTI CAPTIVI
Oprescu spune ca ar trebui sa fie identificate alternative pentru ca sumele economisite sa aduca venituri suplimentare sau sa isi mentina valoarea actuala. "Din pacate, atat timp cat piata de capital nu ofera o oportunitate reala datorita dimensiunii si accesului, majoritatea populatiei este fortata sa isi tina economiile in banci", a spus reprezentantul Alpha Bank Romania. Oprescu a mai aratat ca mentinerea si cresterea economiilor populatiei in banci sunt posibile doar prin practicarea unei rate a dobanzii mai ridicate decat inflatia.
CREDIT FARA GARANTII
BRD va lansa astazi "Expresso Lejer", un nou credit de nevoi personale pe o perioada de zece ani. Imprumutul se acorda fara garantii si giranti in baza adeverintei de salariu si a fluturasului de plata a salariului, fara a fi nevoie de copii de pe cartea de munca. Dobanda este variabila in prezent, de 10,9% (DAE 13,46%) in lei si de 9,9% (DAE 13,69%) pentru creditele in valuta. Valoarea maxima a creditului poate fi echivalentul a 40.000 de lei noi sau 10.000 de euro.
×
Subiecte în articol: economic credite