x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile câștigă un miliard de lei din jocul dobânzilor

Băncile câștigă un miliard de lei din jocul dobânzilor

de Dan Straut    |    24 Iul 2020   •   09:18
Băncile câștigă un miliard de lei din jocul dobânzilor
Sursa foto: Wavebreakmedia Ltd/Getty Images/Wavebreak Media

În primele șase luni din acest an, băncile au acordat credite în valoare totală de 17,7 miliarde de lei, arată datele Băncii Naționale. Având în vedere că dobânda medie cerută clienților pentru credite (la „vânzarea” banilor) este de 6%, putem spune că, în prima jumătate a anului 2020, câștigul obținut de bănci în urma creditării a fost de un miliard de lei. Pentru economisire, în schimb, băncile acordă un bonus mediu de doar 2%, ceea ce înseamnă că banii pe care îi dau cu o mână (dobânda la depozite) îi iau cu trei (dobânda la creditare), afacere cu care puține alte domenii de activitate se pot lăuda. Acest decalaj de 4 puncte procentuale dintre dobânda cerută la credite (6%) și cea oferită pentru depozite (2%) are valori similare în țările vecine, dar e dublu față de cele din Vestul Europei.

 

 

Detaliat, dobânda medie la creditele pentru populație este de 7,25%, în timp ce dobânda pentru depozitele populației este de doar 1,95%, ceea ce înseamnă o marjă vânzare/cumpărare mult mai mare decât media, respectiv 5,5 puncte procentuale. În cazul companiilor, marja este mai mică, respectiv 3,25%, în condițiile în care dobânda la creditele „corporate” este de 5,45%, iar la depozite - 2,20%.

În primele șase luni din acest an, au crescut atât creditarea, cât și economisirea, însă ecartul dintre dobânzi a scăzut, mai arată datele Băncii Naționale a României (BNR). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 4,1%, până la soldul de 270,11 miliarde de lei, pe seama creșterii cu 6% a componentei în lei şi cu 0,2% a componentei în valută exprimată în lei. Iar depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 13,4%, până la nivelul de 382,09 miliarde de lei.

„Ratele dobânzilor la creditele noi acordate de bănci populaţiei şi firmelor au avut o tendință evidentă de scădere în ultimele luni, media lor ajungând în aprilie la 6,05%, de la 7,24% în februarie 2020, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen a rămas relativ constantă (2,09% în aprilie și mai, față de 2,12% în februarie)”, a declarat recent guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Chiar și așa, marja din România este egală cu cea din Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Croația, dar este semnificativ mai mare decât cele din Austria (1,5%) Cehia (2,1%) sau Germania (1,8%).

 

Guvernul s-a împrumutat cu 31% mai mult

 

Creditul guvernamental a ajuns, în iunie, la soldul de 131,38 miliarde de lei. În raport cu iunie 2019, acesta a crescut cu 31,3% (28% în termeni reali), mai arată datele BNR. De cealaltă parte, soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iunie 2020 cu 0,4% (0,3% în termeni reali) faţă de luna mai 2020, până la nivelul de 270,1 miliarde de lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,8% în totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,2% în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 1,2% (evoluția este similară și când indicatorul este exprimat în euro), mai arată datele BNR.

 

 

Ecartul dintre ratele medii ale dobânzilor la credite şi cele la depozite s-a redus pronunțat, atingând în aprilie cea mai mică valoare din ultimii 9 ani și jumătate, iar pe segmentul societăților nefinanciare ecartul a coborât în mai 2020 la un minim istoric.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

 

 

×