x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani pentru fermieri

Bani pentru fermieri

19 Noi 2010   •   21:30

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă ¬ SAPS 2010, suma de 602 milioane lei (141 milioane euro) către un număr de 524.736 fermieri.

Dintre fermierii autorizaţi, 442.713 au fost plătiţi deja, cu suma de 490 milioane lei (114 milioane euro). Pentru ceilalţi fermieri autorizaţi, plăţile vor începe săptămâna viitoare. APIA a început plata avansului în cadrul campaniei SAPS 2010 în data de 16 octombrie. Pentru anul 2010, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 80,36 euro pe hectar, avansul fiind de 37,85 euro pe hectar, reprezentând 47,10% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Plăţile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul.

Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei/euro.
Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

×