Delegaţia Fondului Monetar Internaţional a ajuns la un acord cu Ministerul Finanţelor privind bugetul pe 2010, dar tranşa a treia, în valoare de 1,5 miliarde de euro, nu poate veni mai devreme de începutul lunii februarie.
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflată acum la Bucureşti, a ajuns la un acord cu Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte principalele prevederi ale bugetului pe 2010, a anunţat Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a acordului cu FMI. Este vorba despre un deficit bugetar de 5,9% din PIB. "Avem un acord în ceea ce priveşte bugetul pe 2010. Provocarea în acest moment este ca bugetul să fie trimis în Parlament spre aprobare. Suntem optimişti că acest lucru se va întâmpla foarte repede", a mai opinat Franks. Totuşi, în ciuda acestei înţelegeri, banii vor sosi cel mai devreme la începutul lunii februarie, a spus reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
"Noul Guvern trebuie să plece de la un punct comun, ca să poată să prezinte un buget cât mai repede în Parlament", a declarat Mihai Tănăsescu. El a mai opinat că instituţia financiară ar putea oferi tranşa a treia din împrumutul extern la începutul lunii februarie, cel mai devreme.
"Plănuim o nouă misiune de evaluare în ianuarie şi, dacă bugetul e aprobat şi evaluarea este finalizată, ne vom mişca cât putem de repede", a declarat Jeffrey Franks. Potrivit calendarului actual, tranşa a patra ar urma să ajungă în România în luna martie. Şeful misiunii de evaluare a acordului cu FMI nu a exclus această posibilitate, ca România să primească simultan tranşele a treia şi a patra. "Va trebui să discutăm cu boardul FMI. Nu este o certitidine, este o posibilitate", a spus el.
PLEACĂ FMI, VINE BANCA MONDIALĂ
Astăzi soseşte la Bucureşti o delegaţie a Băncii Mondiale, cu scopul de a evalua stadiul de implementare a măsurilor din acordul de finanţare cu instituţia financiară internaţională, potrivit lui Cătălin Păuna, senior economist al biroului din România.
Cea mai recentă vizită de evaluare a Băncii Mondiale a avut loc la începutul lunii noiembrie. Reprezentanţii BM consideră că România are nevoie de o politică inteligentă de cheltuire a banilor publici pentru a ajunge la o sustenabilitate bugetară şi fiscală.
"O cheltuire mai inteligentă a banilor publici va duce la o sustenabilitate fiscală şi bugetară. Asta nu înseamnă că vă veţi întoarce la o creştere economică de 7%", a precizat Juan Zalduendo, economist-şef al Băncii Mondiale (BM).
Tot astăzi este ultima zi a vizitei FMI, o nouă delegaţie va sosi la Bucureşti în cursul lunii ianuarie, după instalarea noului Guvern.
Citește pe Antena3.ro