x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BCE, pierdere de 1,3 miliarde de euro în 2023, pentru prima dată în ultimii 19 ani

BCE, pierdere de 1,3 miliarde de euro în 2023, pentru prima dată în ultimii 19 ani

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2024   •   00:20
BCE, pierdere de 1,3 miliarde de euro în 2023, pentru prima dată în ultimii 19 ani
Sursa foto: Hepta

Banca Centrală Europeană (BCE) a raportat pierderi pentru prima dată din 2004, din cauza dobânzilor mai mari ale dobânzilor, scrie CNBC, citat de Ziarul Financiar.

Astfel, instituţia a anunţat pierderi de 1,3 miliarde de euro, care altfel ar fi fost mai mari dacă BCE nu şi-ar fi folosit provizioanele în valoare de 6,6 miliarde de euro acumulate de-a lungul timpului.

BCE a majorat ratele din teritoriu negativ până la un record de 4% între iulie 2022 şi septembrie 2023, ca răspuns la creşterea inflaţiei şi la pierderea accesului la energia rusească după declanşarea războiului din Ucraina.

Pierderile, care vor continua pe parcursul a câţiva ani, nu vor afecta capacitatea instituţiei de „a implementa o politică monetară eficientă”, transmite Banca Centrală Europeană. „Puterea financiară a BCE este subliniată de capitalul şi de conturile sale, care împreună, se ridicau la 46 de miliarde de euro în 2023”.

„Nu va afecta politica monetară. Nu există nici o instituţie în economie care să fie mai pregătită de a face faţă pierderilor decât o bancă centrală”, a explicat Holger Schmieding, chief economist la Berenberg.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bce pierdere uriașă dobanzi