Europa a luat-o greșit pe ulei de rapiță. Beneficiile combustibililor bio, exagerate

Lipsa unei viziuni pe termen lung a afectat siguranța investițiilor, iar problemele legate de durabilitate, concurența pentru biomasă și costurile ridicate acționează drept constrângeri în introducerea în utilizare a biocombustibililor, spun auditorii europeni în raportul lor.

Biocombustibilii sunt considerați o alternativă la combustibilii fosili, obiectivul utilizării lor fiind de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor și de a îmbunătăți securitatea aprovizionării UE. În perioada 2014-2020, UE a alocat circa 430 de milioane de euro pentru proiecte de cercetare și pentru promovarea biocombustibililor. Totuși, trecerea de la cercetarea inițială de laborator la faza de producție durează cel puțin un deceniu. În plus, politica, legislația și prioritățile UE privind biocombustibilii s-au schimbat adesea, ceea ce a făcut ca sectorul să devină mai puțin atractiv și a avut un impact asupra deciziilor investitorilor.

„Biocombustibilii sunt meniți să contribuie la atingerea obiectivelor de neutralitate climatică ale UE și să consolideze suveranitatea energetică a acesteia. Or, cu actuala sa politică în domeniul biocombustibililor, UE nu se îndreaptă într-o direcție clară și riscă să nu ajungă la destinație”.

Nikolaos Milionis, membrul Curții responsabil de acest audit

Capacitatea de producție în UE este foarte scăzută

Lipsa unei direcții clare este o problemă pe care auditorii o semnalează în mod deosebit. „Să luăm, de exemplu, sectorul aviației. Dat fiind că acest sector este dificil de electrificat, biocombustibilii avansați ar putea fi o opțiune bună în vederea decarbonizării. Noua legislație ReFuelEU în domeniul aviației, adoptată în 2023, a stabilit pentru 2030 un nivel-țintă de 6 % pentru combustibilii de aviație durabili – inclusiv biocombustibili, ceea ce înseamnă aproximativ 2,76 milioane de tone echivalent petrol. Or, în prezent, capacitatea de producție potențială a UE abia atinge o zecime din această cantitate”, arată documentul citat.

Concurența mașinilor electrice pune în umbră biocombustibilii

Spre deosebire de Statele Unite, la nivelul UE nu există încă o foaie de parcurs care să arate cum să se accelereze producția. Viitorul biocombustibililor în transportul rutier este, de asemenea, extrem de neclar. Miza puternică pe mașinile electrice, combinată cu planul de a înceta vânzarea de mașini noi alimentate cu benzină și motorină până în 2035, ar putea însemna că biocombustibilii nu vor cunoaște o utilizare la scară largă în viitor în transportul rutier în UE. Auditorii atrag atenția și asupra a trei probleme majore cu care biocombustibilii se confruntă în mod concret: durabilitatea, disponibilitatea biomasei și costurile.

Riscă să afecteze negativ biodiversitatea

Beneficiile pentru mediu ale biocombustibililor sunt adesea supraestimate. De exemplu, biocombustibilii obținuți din materii prime care necesită terenuri pentru culturi (și deci pot implica defrișări) riscă să afecteze negativ biodiversitatea, solul și apa. Acest lucru ridică, în mod inevitabil, întrebări etice cu privire la prioritatea relativă a alimentelor și a combustibililor. La rândul său, disponibilitatea biomasei limitează adoptarea biocombustibililor. Comisia Europeană se aștepta ca biocombustibilii să crească independența energetică. Or, în realitate, dependența de țări terțe (de exemplu, importurile de ulei de gătit uzat din China, Regatul Unit, Malaezia și Indonezia) a crescut vertiginos ca urmare a cererii tot mai mari de biomasă de-a lungul anilor. Adevărul este că sectorul biocombustibililor concurează cu alte sectoare pentru materiile prime, în special cu sectorul alimentar, dar și cu cel al produselor cosmetice, al produselor farmaceutice și al bioplasticelor.

Nu sunt viabili economic

În fine, pentru că sunt mai costisitori decât combustibilii fosili, biocombustibilii nu sunt încă viabili din punct de vedere economic și, în momentul de față, certificatele de emisii sunt mai ieftine decât să se reducă emisiile de CO₂ prin intermediul biocombustibililor, care nu sunt întotdeauna favorizați de politicile fiscale ale unor țări din UE.

Toate acestea înseamnă că introducerea în utilizare a biocombustibililor avansați este mai lentă decât se preconiza. Conform cerințelor, toate țările din UE au impus furnizorilor de combustibil obligația de a asigura o pondere a energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor rutier și feroviar de cel puțin 10 % până în 2020 și de cel puțin 14 % în toate sectoarele de transport până în 2030. Cu toate acestea, majoritatea țărilor din UE nu și-au atins obiectivele care trebuiau îndeplinite până în 2020, printre ele numărându-se Grecia, Polonia, România, Franța, Spania, pentru a enumera doar câteva.

Biocombustibilii sunt definiți în cea mai recentă directivă a UE privind energia din surse regenerabile drept „combustibil lichid pentru transporturi, produs din biomasă” și trebuie să respecte anumite criterii de durabilitate. În 2021, majoritatea biocombustibililor consumați în UE erau produși din culturi energetice (în principal etanolul și biomotorina).

Câte categorii de biocombustibili există

În prezent, există două categorii mari de biocombustibili: bioetanolul și biodieselul. Începând cu luna iunie anul acesta, carburanții vânduți în benzinăriile din România trebuie să conțină obligatoriu biocombustibili (bioetanol și biodiesel) în proporție de 6,5% în motorină și 8% în benzină.

Bioetanolul (cu simbolul E) este un biocombustibil obținut prin fermentarea zaharurilor din plante, cum ar fi trestia de zahăr, porumbul sau sorgul dulce. De asemenea, în producția de bioetanol se mai pot utiliza paiele și resturile agricole prin procesul de conversie a biomasei în bioetanol. Acest biocombustibil este utilizat ulterior ca aditiv la benzină.  Acesta se poate amesteca cu benzina în diferite proporţii, de la 5% (E5) până la 20% (E20), fără a fi necesare modificări la motoare.

În ceea ce privește biodieselul, (cu simbolul B) acesta este un biocombustibil care se obține din uleiurilor vegetale, precum uleiul de rapiță, uleiul de soia și a grăsimilor de origine animală. Ele sunt transformate într-un lichid asemănător cu motorina, ulterior biodieselul putând fi amestecat cu motorina. Amestecurile cu motorină se realizează în diverse proporții, iar procentul este anunțat prin utilizarea unor coduri. De exemplu,  codul B2 înseamnă 2% biodiesel și 98% motorină; B5 înseamnă 5% biodiesel și 95% motorină; B20 înseamnă 20% biodiesel și 80% motorină.

De unde provin biocombustibilii

Pentru a fi utilizați de către transportatori, biocombustibilii se amestecă cu carburanții obișnuiți, ca benzina și motorina. România nu produce bioetanol, întreaga cantitate necesară aditivării benzinei fiind importată. În schimb, țara noastră produce aproape toată cantitatea de biodiesel.

Potrivit organizației de mediu Transport & Environment, în Europa acești biocombustibili provin din:

• bioetanolul folosit în compoziția benzinei provine în special de la culturi agricole precum porumb (49%), grâu (21%) și sfeclă de zahăr (19%). Nivelul de biocombustibil în benzină e de circa 6,8%.
• biodieselul provine în special de la culturi agricole precum ulei de rapiță (36%), ulei de palmier (30%) și ulei de soia (14%). Nivelul de biodiesel în motorină e de circa 8,1%.

Tocmai pentru a nu se ajunge în situația de a sacrifica hrana în favoarea producției de biocombustibili, Fit for 55 vine și instituie obligația de a reduce drastic cantitatea de biocombustibili obținuți din plante cultivate și orientarea către biocombustibili obținuți din ulei alimentar uzat, deșeuri etc. Astăzi, pentru necesarul de biocombustibil al Europei se folosesc aproximativ 8 milioane de hectare de teren pentru cultivarea plantelor din care se produce bioetanol și circa 34 de milioane de hectare pentru cultivarea plantelor pentru producerea de biodiesel. Cele 42 de milioane de hectare de teren folosit pentru a produce biocombustibil ar putea asigura hrana pentru 10 milioane de oameni (considerând că pentru a hrăni 4 oameni este nevoie de cultivarea unui hectar de teren). În situația în care în anul 2050 s-ar obține întreaga cantitate de biocombustibil exclusiv din plante, ar fi necesare cam 154 de milioane de hectare, care ar putea asigura hrana pentru circa 38 milioane de oameni.

Combustibilii durabili pentru transporturi pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în toate sectoarele de transport. În prezent, sectorul aviației și cel maritim se bazează aproape exclusiv pe combustibili fosili.

Creșterea cantităților de biocombustibili care trebuie să fie folosiți în transporturi, raportat la consumul total anual:

Sursa: Asociația România Inteligentă

În România nu se produce bioetanol, întreaga cantitate necesară aditivării benzinei fiind importată. România produce însă aproape toată cantitatea de biodiesel.

Există 3 generații de biocombustibili

• Biocombustibili de prima generație – 1G. Aceștia sunt biocombustibilii care își au originea în culturile agricole care sunt folosite pentru obținerea produselor alimentare destinate consumului uman. Aceste sisteme de producție sunt cele mai simple și mai ieftine, deoarece sunt folosite rămășițele producției de alimente. Cu toate acestea, sistemele au unele limitări care pot pune în pericol aprovizionarea cu alimente și biodiversitatea prin reducerea speciilor de plantații din ecosisteme. Cantitatea de biocombustibili din prima generație se va reduce simțitor în următorii ani, iar pe terenuri se vor folosi din nou pentru culturi destinate oamenilor și animalelor.

• Biocombustibili din a doua generație - 2G. Acești biocombustibili se obțin din biomasa produsă în mediul forestier. Aceste materiale sunt lignocelulozice și naturale, lemnoase sau fibroase. Sunt biocombustibili a căror utilizare continuă să reducă emisiile de CO2 în atmosferă, dar sunt mai scumpi și mai complicat de produs decât prima generație.

• Biocombustibili de a treia generație - 3G. Acești biocombustibili provin din biomasă care nu este destinată consumului uman sau din deșeuri. În această categorie includem microalgele. Tehnicile de biologie moleculară sunt utilizate în producția acestor biocombustibili. Iar microalgele pot fi chiar generate pentru producția ulterioară de biocombustibil.