ECONOMIC
Cotatiile internationale ale titeiului, care a ajuns la 50 de dolari/baril, se vor face resimtite in preturile carburantilor romanesti in urmatoarele 45 de zile. Ieri-dimineata, cotatiile titeiului au depasit pragul de 50 de dolari/baril, confirmand temerile analistilor. Conducerea FMI apreciaza ca preturile se vor mentine la un nivel ridicat. O noua scumpire a carburantilor din Romania pare inevitabila.
ADRIAN N. IONESCU
Cresterea preturilor la titei s-ar putea face simtita in curand si in Romania. "Daca actualele niveluri de preturi ale titeiului se vor mentine, vom face din nou primul pas in scumpirea carburantilor, care s-ar putea produce in 40-45 de zile, aceasta fiind durata medie a unui ciclu de procesare a materiei prime in rafinarii", a declarat ieri Dinu Patriciu, presedintele Grupului Rompetrol. El a precizat ca pretul actual al benzinei corespunde unui nivel al titeiului de 32-33 de dolari pe baril. Dupa 20 august, cand Rompetrol a anticipat decizia Petrom, preturile carburantilor romanesti au crescut cu 10%, cea mai mare scumpire din istoria pietei romanesti. Reprezentantii celorlalti operatori s-au marginit sa declare ca tin sub observatie piata.
CERERE MARE. Dincolo de temerile privind productia de titei din Rusia, respectiv violentele din Orientul Mijlociu si Nigeria, analistii considera drept cauza fundamentala a scumpiri titeiului cresterea cererii mondiale, mai ales datorita ritmului cresterii economice a Chinei. Petrolul s-a scumpit cu 25% in acest an, iar specialistii nu intrevad o scadere semnificativa a cotatiilor internationale.
Presedintele Fondului Monetar International (FMI), Rodrigo Rato, a apreciat saptamana trecuta ca preturile nu vor cunoaste o scadere in perioada imediat urmatoare, in afara de nivelul ridicat al cererii, invocand si investitiile reduse in infrastructura petroliera si mai ales in domeniul stocarii. In noile conditii, relansarea economiei mondiale a devenit subiect de polemica intre specialisti.
Citește pe Antena3.ro
Presedintele Rompetrol apreciaza ca efectele scumpirii anterioare a carburantilor nu au depasit echivalentul a 11 euro adaugati la cheltuielile medii lunare ale unei familii din Romania. "Trebuie sa tinem seama ca la noi nu se consuma decat 260 litri carburanti pe an si locuitor, in timp ce in fostele tari socialiste, consumul depaseste 300 de litri, iar in Uniunea Europeana este de 503 euro pe locuitor/an", aminteste Patriciu, care nu uita se mentioneze ca numai 30% din pretul carburantilor se datoreaza productiei, restul fiind taxe.
COMPETITIE
"Vom avea o competitie prieteneasca cu OMV", a declarat ieri Dinu Patriciu, care nu a vrut sa dea detalii despre eventuala rascumparare a cotei de 25% de actiuni detinuta de viitorul proprietar al Petrom. Patriciu nu a iesit din limitele frazei "ei sunt decisi sa vanda, noi avem drept de preemtiune la cumparare". Totusi, presedintele Rompetrol a confirmat interesul mai multor fonduri de investitii.Evolutia cotatiei petrolului (dolar/baril) - grafic