Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România, Polonia şi Ungaria sunt singurele ţări din Uniunea Europeană care aplică o taxă bancară pe active, însă în Polonia şi Ungaria suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat pe baza adoptării unor legi, după consultarea Băncii Centrale Europene de către Ministerul Economiei din Ungaria şi Parlamentul polonez, scrie Cristian Bichi, consilier al guvernatorului băncii centrale, într-un articol publicat pe pe blogul Opinii BNR.
"În Uniunea Europeană, taxe bancare pe active există, în afară de România, doar în doua ţări: Polonia şi Ungaria. Modelele de impozitare aplicate nu sunt însă identice, diferenţele de proiectare ducând la consecinţe diferite asupra instituţiilor bancare, dar şi asupra bugetelor şi economiilor naţionale. Articolul de faţă face o analiză a taxei bancare utilizate în cele două ţări, pentru a identifica elemente de bună practică, ce ar putea sta în atenţia factorilor de decizie autohtoni. În ţările analizate, suprataxarea băncilor şi a altor instituţii financiare s-a realizat pe baza adoptării unor legi, după consultarea Băncii Centrale Europene de către Ministerul Economiei din Ungaria şi Parlamentul polonez. Ungaria a introdus o taxa specială asupra băncilor şi altor instituţii financiare în data de 27 septembrie 2010, aceasta fiind proiectată ca o măsură de criză. Taxa asupra activelor băncilor şi firmelor de asigurări în Polonia a intrat în vigoare într-un context mult mai liniştit, în anul 2016", se precizează în documentul citat.
Pe de altă parte, în Polonia şi Ungaria, cota de impozitare nu este legată de un indice de piaţă (în România, Guvernul a decis impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, n.r.) şi un număr în creştere de articole economice demonstrează caracterul nociv al legăturii respective şi pledează pentru ruperea acesteia, subliniază Cristian Bichi.
"Studierea experienţei celor două ţări, care percep o taxă specială pe activele bancare ca şi România, arată că acestea nu leagă cota de impozitare de un indice de piaţă. Putem deci afirma că modelul românesc este singurul de acest fel la nivel european (şi mondial). Un număr în creştere de articole economice demonstrează caracterul nociv al legăturii respective şi pledează pentru ruperea acesteia. Pe acest fundal, se cuvine amintită poziţia legiuitorului polonez, prezentată mai sus, care, pentru a nu afecta procesul de transmisie monetară, a prevăzut deducerea din baza de impunere a activelor dobândite de instituţiile plătitoare de taxe bancare de la banca centrală şi care constituie garanţie pentru creditele de refinanţare asigurate de către aceasta din urmă. De asemenea, abordarea poloneză privind situaţia băncilor individuale mai slabe sau aflate sub incidenţa unor măsuri de supraveghere prudenţială (de ex. Majorare capital) ar putea fi considerată un principiu de bună practică. Un alt principiu de această natură ar fi acela că băncile de talie mică să se bucure de anumite înlesniri, cum este cazul în Ungaria şi Polonia, fie sub forma unei cote mai mici de impozitare, fie sub forma impozitării activelor pornind de la un anumit nivel minim", se mai arată în articolul menţionat.
Bichi atrage atenţia, totodată, că nivelul de impozitare nu trebuie să fie excesiv, ducând astfel la afectarea procesului de acumulare de fonduri proprii de către instituţiile contribuabile şi la reducerea disponibilităţii creditului.
"În vederea fundamentării unor astfel de opţiuni, un alt principiu de bună practică ar fi ca autorităţile competente să facă o evaluare de impact şi să se consulte cu industria bancară şi instituţiile de control prudenţial relevante", scrie consilierul guvernatorului BNR.
Mai mult, în opinia sa, termenul corect pentru taxa bancară este, de fapt, cel de "impozit", în condiţiile în care taxa reprezintă o sumă plătită pentru un serviciu prestat iar impozitul reprezintă o sumă plătită în mod obligatoriu.
"În textul articolului am utilizat noţiunea de taxă bancară chiar şi în situaţia modelelor de impozitare a instituţiilor financiare din Ungaria şi Polonia, pentru a fi în consonanţă cu terminologia utilizată în textul OUG nr. 114/ 2018. Opinez însă că termenul corect este cel de 'impozit' şi că el ar fi trebuit folosit în toate cazurile. În mod normal, taxa reprezintă o sumă plătită pentru un serviciu prestat. Impozitul reprezintă o sumă plătită în mod obligatoriu, fără contraprestaţie, guvernului general. Care sunt serviciile de care beneficiază băncile de pe urma plăţii taxei pe active?. Pentru a preveni interpretări răuvoitoare, ce sunt la modă, autorul precizează că fiecare ţară are dreptul de a (supra) impozita instituţiile bancare/ financiare şi să hotărască asupra destinaţiei resurselor colectate: cheltuieli bugetare curente, reducerea deficitului bugetar, fond de garantare/ rezoluţie. Important este însă să se stabilească un echilibru optim între cerinţele de eficienţă, echitate şi stabilitate financiară", subliniază Bichi.
El arată, totodată, că regimul de impozitare specială a băncilor şi a altor instituţii financiare în Polonia şi Ungaria urmăreşte să asigure surse de finanţare suplimentară pentru cheltuielile publice curente, în special cele de securitate socială.
"O astfel de situaţie diferă de cea existentă în multe din statele membre ale Uniunii Europene (UE) în cazul cărora impozitele bancare ('bank levies') urmăresc recuperarea sprijinului financiar public acordat în trecut sectorului bancar/ financiar, consolidarea 'fondurilor de stabilitate' şi descurajarea riscurilor specifice ce rezultă din sectorul financiar. Cele două ţări nu leagă nivelul taxei bancare de evoluţia vreunui indice de piaţă monetară, ele aplicând direct cotele stabilite prin lege asupra bazei de impozitare. Prin urmare, rezultă că mecanismul propus pentru taxa pe active bancare în România este unic pe plan european (n.n. şi mondial, din câte cunoaştem). Declararea obţinerii de fonduri ca unic obiectiv al supraimpozitării în Polonia şi Ungaria prezintă avantajul că permite acestor state să obţină venituri suplimentare prin lărgirea sferei instituţiilor supuse impozitării, taxa specială aplicându-se nu numai instituţiilor de credit ci şi altor instituţii financiare", mai arată Cristian Bichi.
Astfel, potrivit acestuia, în Polonia, taxa se aplică unor instituţii financiare selectate: instituţii de credit şi societăţi de asigurare, persoane juridice poloneze; sucursale ale instituţiilor de credit şi societăţilor de asigurare străine ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul polonez; instituţii de credit de consum. Taxa nu se aplică băncilor de stat, instituţiilor plătitoare de impozit care sunt supuse unei decizii de supraveghere, plătitorilor de impozite care implementează un program de restructurare. În plus, nu sunt supuse taxei instituţiile de credit şi firmele de asigurări cu sediul într-un alt stat membru UE, care desfăşoară activităţi transfrontiera pe teritoriul Poloniei (în virtutea dreptului la libera prestare de servicii), altfel decât printr-o sucursală. Legea privind impozitul special asupra instituţiilor financiare fiind orientată asupra sectorului bancar şi de asigurări nu vizează nici fondurile de investiţii sau fondurile de pensii.
În Ungaria, sunt obligate să plătească impozit special instituţiile de credit, societăţile de asigurări, precum şi alte instituţii financiare.
"Taxa specială din România se calculează asupra activelor financiare ale instituţiilor de credit. În celelalte două ţări, ea se calculează în funcţie de totalul activelor ajustate, legislaţiile naţionale prevăzând în acest sens o serie de deduceri, limite şi excepţii", se mai arată în document.
Cristian Bichi scrie şi despre opinia Băncii Centrale Europene (BCE) adresată Ungariei şi Poloniei, la cererea acestora. potrivit BCE, impunerea de impozite ad-hoc asupra băncilor în scopuri bugetare trebuie precedată de o analiza atentă asupra consecinţelor potenţial negative pentru sectorul bancar, pentru a se obţine asigurarea că acestea nu conduc la riscuri pentru stabilitatea financiară şi pentru procesul de acordare a creditelor, care ar putea afecta advers creşterea în economia reală.
"BCE consideră că fezabilitatea unui impozit special asupra instituţiilor financiare trebuie analizată în legătură cu obiectivele de a se acoperi costurile publice derivate din falimentele bancare şi de a se reduce riscurile pe care aceste entităţi le generează. Veniturile obţinute ca urmare a impozitului ar fi preferabil să se acumuleze într-o schemă de garantare sau fond de rezoluţie stabilite în avans ('ex-ante'). De asemenea, potrivit BCE, impunerea de impozite ad-hoc asupra băncilor în scopuri bugetare trebuie precedată de o analiza atentă asupra consecinţelor potenţial negative pentru sectorul bancar, pentru a se obţine asigurarea că acestea nu conduc la riscuri pentru stabilitatea financiară şi pentru procesul de acordare a creditelor, care ar putea afecta advers creşterea în economia reală. Asemenea efecte ar putea face băncile să ofere termeni mai puţini favorabili clienţilor lor atunci când asigură împrumuturi şi servicii şi să încurajeze anumite bănci să-ţi reducă activităţile, ducând astfel la o reducere a disponibilităţii creditului. Având în vedere aceste îngrijorări, BCE a recomandat autorităţilor din cele două ţări să realizeze o evaluare de impact cuprinzătoare în privinţa măsurilor de impozitare propuse", arată Cristian Bichi.
OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Naţională a României dezbat principalele evoluţii macroeconomice şi financiare locale şi internaţionale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziţia oficială a Băncii Naţionale a României şi nu implică sau angajează în niciun fel această instituţie. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro
