Patriarhia este acţionată în instanţă de către stat, prin intermediul companiei de drumuri CNADNR, pentru o datorie de 28 de euro cauzată de lipsa rovinietei la unul dintre autoturismele Bisericii. Situaţia este de-a dreptul hilară, în condiţiile în care Ortodoxia Română derulează afaceri de milioane de euro, care sunt scutite, legal, de la orice taxe şi impozite.
În 2014, BOR a primit de la stat aproape 30 de milioane de euro pentru constru¬irea şi repararea bisericilor, din care 12 milioane de euro doar pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.
Întregul balamuc s-a de-clanșat în momentul în care Patriarhia a primit executarea silită pentru suma neachitată de 28 de euro, de care, spune, nici nu avea habar. Suma a fost achitată imediat, un reprezen¬tant al acesteia s-a deplasat imediat la sediul companiei de drumuri. Reprezentanții CNADNR spun că toate diligențele au fost făcute încă din 2011, de când figurează creanța, dar că cel mai probabil o negli¬jență la nivel de administrație patriarhală a dus la această situație. Patriarhia Română acuză compania de drumuri că induce în eroare, precizând că în 2011 nu a primit niciun proces-verbal, doar de la Admi-nistraţia Financiară a primit o înştiinţare privind o contravenţie de 250 lei, care însă a fost achitată imediat. Veniturile Bisericii sunt estimate la aproximativ 90 milioane euro pe an, din care cea mai mare parte este reali¬zată, în ordine, de către Mitropolia Mol-dovei şi Buco-vinei, res-pectiv cea a Olteniei, po-trivit unei investigaţii jurnalisti- ce din 2012. Cel mai mare cult din România deţine peste 27.000 de clădiri (biserici, case parohiale, mănăstiri, muzee etc), 70.000 de hectare de pădure şi teren arabil, hoteluri, restaurante şi ferme.
Cultele religioase sunt autonome prin Constituţie
Constituţia României ga-rantează independenţa cultelor religioase faţă de stat. Concret, în articolul 29, alineatele 3 şi 5, se stipulează: „Cultele religi¬oase sunt libere şi se organi¬zează potrivit statutelor pro-prii, în condiţiile legii”, res-pectiv „Cultele religioase sunt autonome faţă de stat”. Mai mult, potrivit Codului Fiscal, Biserica nu plăteşte niciun fel de taxe şi impozite, cu condiţia ca sumele respective să fie utili¬zate pentru întreţinerea lăcaşu¬rilor de cult sau pentru oferirea de servicii sociale către comuni¬tate. Măsura este valabilă şi pentru impozitele locale, care nu se plătesc decât pentru loca-ţii deţinute de Biserică unde se desfăşoară activităţi econo¬mice, nu specifice instituţiilor de cult. Dacă ținem cont de proprietățile pe care le are Bise¬rica, statul pierde mulți bani.
Banii nu vin de la firme, ci din cutia milei
Biserica Ortodoxă Română deţine şi 15 societăţi comerciale pentru care trebuie să plătească taxe şi impozite. BOR mai deţine o fabrică de cherestea şi chiar o spălătorie chimică pentru sutane. Basilica Travel este o agenţie tour operatoare specializată în pelerinaje externe şi interne. Profitul agenţiei este direcţionat în exclusivitate susţinerii activităţii pastoral-misionare a Bisericii precum radio Trinitas, TV Trinitas, ziarul Lumina, scrie pe site-ul Patriarhiei. Oficialii BOR au declarat în mai multe rânduri că „sunt doar niște încercări timide”, în sensul că veniturile din activităţi economice reprezintă sub 1%, grosul banilor venind din donaţiile credincioşilor.
Catedrala Mântuirii Neamului costă 80 de milioane de euro la roşu-gri, respectiv construcţia netencuită, dar cu geamuri şi uşi, a anunţat Patriarhia. Viitoarea cate¬drală patriarhală se construieşte din donaţii şi cu sprijin financiar de la bugetul de stat şi bugetele locale. Bucureştenii lasă 18 milioane de euro anual la biserică, potrivit studiului Cartografierea Socială a Bucureştiului, realizat de Școala Naţională de Știinţe Politice şi Administrative.
În 2014, BOR a primit de la stat aproape 30 de milioane de euro pentru constru¬irea şi repararea bisericilor, din care 12 milioane de euro doar pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.