x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Blocaj financiar

Blocaj financiar

de Florina Zainescu    |    17 Iun 2009   •   00:00
Blocaj financiar
Sursa foto: Marin Raica/JURNALUL NAŢIONAL

Blocajul financiar, care a măcinat economia autohtonă în primii 15 ani de capitalism, se simte tot mai acut pe fondul crizei economi­ce. Statul contribuie din plin la „îngroparea" firmelor, prin nerambursarea în termenul legal a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA).



Tot mai multe firme se regăsesc în si­tua­ţia de a nu-şi mai putea finanţa activita­tea: au de plătit materii prime, utilităţi, sa­larii, taxe la stat... Dar nu au bani lichizi, ci doar un teanc de facturi neîncasate de la di­­verşi parteneri comerciali aflaţi şi ei în aceeaşi situaţie. Companiile sunt blocate inclusiv de stat prin nerambursarea TVA. 

Deşi la nivel de­clarativ Guvernul se dă peste cap să ajute fir­mele să treacă mai uşor peste criză, în realitate el se bucură de banii acestora, pentru că nerambursarea în termen a TVA constituie o sursă de creditare fără dobândă. 

TVA RECUPERATĂ ÎN INSTANŢĂ
Una dintre companiile intrate în blocaj fi­nan­­ciar anul acesta, ca urmare a nereturnării de către stat a valorii TVA pentru produsele exportate în perioada august 2007-decembrie 2008, este rafinăria Steaua Română Câm­pina. Lipsa de bani pentru achiziţionarea ma­teriei prime, muncitori trimişi în şomaj tehnic, tot tacâmul... După mai multe luni de colaps, compania şi-a găsit dreptatea în instanţă. Ele­na Mănoiu, preşedintele Consiliului de Admi­nistraţie al rafinăriei, a anunţat ieri că instanţa a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) să restituie TVA restantă de pes­te 35 milioane de lei, plus dobân­zile aferente, în urma unui proces început anul trecut.  

„ÎNTĂRZIERI" DE APROAPE DOUĂ MILIARDE DE LEI
Acesta este doar un exemplu, multe alte fir­me luptându-se cu statul pentru recuperarea TVA. Statisticile ANAF arată datorii tot mai mari către firme la capitolul „rambursare de TVA". Luna trecută, procentul rambursărilor în termen legal de 45 de zile a scăzut la 35,5% din valoarea totală de rambursat, de la 45,4% în aprilie. Deşi la începutul anului Guvernul se lăuda că va achita restanţele către firme, ca să nu le blocheze activitatea, la sfârşitul lui mai 2009 valoarea deconturilor întârziate de TVA a ajuns la 1,937 miliarde de lei. Comparativ, restanţele au fost de 1,757 miliarde de lei în aprilie şi de 1,55 miliarde de lei în februarie. Este de remarcat că în mai întârzierile de peste un an la plata TVA s-au ridicat la 116 milioane de lei, în creştere cu 47% faţă de aprilie.

Probleme
Potrivit lui Daniel Anghel, partener al PricewaterhouseCoopers, rambursarea TVA poate dura 6-9 sau chiar 12 luni, cu toate că termenul legal de rambursare este de 45 de zile. „Există întârzieri nejustificate, iar dosarul de rambursare, odată aprobat, este supus unor obstacole. Deşi el a ajuns în Trezorerie, plata poate să întârzie la nesfârşit. Rambursările TVA sunt blocate pentru că nu sunt bani la buget şi ar fi momentul ca firmele să ceară dobânzi pentru întârzieri", a spus el. În aceste condiţii, firmele ar trebui să ceară dobânzi pentru întârzierile statului. Anghel a adăugat că multe firme multinaţionale s-au mutat în ţările vecine din cauza rambursării greoaie a TVA în România.

×
Subiecte în articol: economic