x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile de stat, năpădite la vârf de necalificaţi. „Blonda lui Boc”,  şefa sinecurilor din PNL

Companiile de stat, năpădite la vârf de necalificaţi. „Blonda lui Boc”,  şefa sinecurilor din PNL

de Adrian Stoica    |    27 Ian 2021   •   07:52
Companiile de stat, năpădite la vârf de necalificaţi. „Blonda lui Boc”,  şefa sinecurilor din PNL

Căpuşarea companiilor de stat este o practică omniprezentă în toate guvernările. De la numirea în funcţii de directori pe firul scurt de la partid la contracte aranjate, de la angajări pe ochi frumoşi a tot felul de pile şi rubedenii la numiri politice prin Consiliile de Administraţie, toate au fost exersate de guvernările care au trecut pe la Palatul Victoria.  După ce ani buni a acuzat fosta putere PSD că promovează oameni pe criterii politice şi de rudenie, PNL ne arată că şi-a însuşit perfect această practică. Jurnalul a făcut o scurtă trecere în revistă a Consiliilor de Administraţie  ale unor mari companii de stat, iar surprizele au apărut imediat. Mare câştigătoare a sinecurilor de partid este Ștefania Gabriella Ferencz, cunoscută şi ca  “blonda lui Boc”. Între timp, doamna  Ferencz a devenit “blonda lui Bode”. După ce oamenii puşi de PSD prin aceste consilii au cam fost eliminaţi anul trecut, ei fiind numiţi pe erioade limitate, de câteva lunii Lucrurile prin Consiliile de Administraţie se vor schimba, cu siguranţă, în perioada următoare, pentru că multe dintre marile companii de stat sunt acum în parohia miniştrilor USR-PLUS, iar aceştia vor vrea să-şi bage propriii “specialişti” prin Consilii de Administraţie, după principiul: dacă nu acum, atunci când? 

Dacă este să ai steaua ta norocoasă în viaţă, totul îţi merge din plin. Asta s-ar putea spune despre evoluţia profesională a Ștefaniei Gabriella Ferencz. După ce este luată de Emil Boc sub aripa sa ocrotitoare, de unde i se trage şi supernumele de “blonda lui Boc”, ea devine de-a lungul anilor o sinecuristă de profesie. În 2019, Ștefania Gabriella Ferencz era director general la Primăria Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, dar preluarea puterii de PNL reaprinde dorinţa doamnei de a se întoarce în Bucureşti.

 

Patru cadouri bănoase pentru Ferencz

Imediat devine secretar general al Ministerului Transporturilor condus de liberalul Lucian Bode, fiind remunerată cu 10.775 lei pe lună, deşi nu avea nici în clin nici, în mânecă cu transporturile. Deoarece competenţele profesionale ale Ștefaniei Gabriella Ferencz nu erau exploatate la maximum în această nouă funcţie, ministrul Bode îi oferă şansa să devină membru în Consiliul de Administraţie la ROMATSA, CNAIR, CFR SA şi, cireaşa de pe tort, membră a Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări la Eximbank. Conform HG 534/2007 privind organizarea și funcționarea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, nivelul indemnizației lunare a membrilor Comitetului este de 20% din salariul lunar al președintelui Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. Cum salariul acestuia este de 23.000 de euro, Ștefania Gabriella Ferencz saltă de la Eximbank lunar 4.600 de euro. În declaraţia sa de avere din 2020 evită să spună clar ce sumă încasează din poziţia de membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, trecând la capitolul “venituri încasate anual” un sec “Conform HG 334/2007”.

Odată cu plecarea lui Lucian Bode din fruntea Ministerului Transporturilor, a plecat şi Ștefania Gabriella Ferencz. Ea a fost detaşată, pentru o perioadă de şase luni, pe funcţia de secretar general al Ministerului de Interne, condus acum de Lucian Bode.

 

La ROMATSA via Camera Deputaţilor

La Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA R.A, o găsim în Consiliul de Administraţie, alături de Ștefania Gabriella Ferencz, pe Andreea Voicu. Ea a lucrat ani buni la Camera Deputaţilor, îndeplinind, pe rând, funcţia de consilier parlamentar şi  consilier al liderului de grup PNL.

 

De la Liviu Dragnea la  Ghe. Falcă 

La Societatea Naţională Ape Minerale (SNAM) a fost împinsă în Consiliul de Administraţie Parmena Mihaela Tibrea. Explicaţia ajungerii ei în această funcţie este simplă. Ea lucrează la cabinetul europarlamentarului Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului şi membru de frunte al PNL. Loialitatea doamnei Tibrea faţă de Falcă i-a fost răsplătită şi cu un post de membru în Consiliul de Administraţie la Iprochim Bucureşti. Legăturile sale cu zona politică sunt mai vechi, în perioada 2013-2014 fiind director de cabinet în Ministerul Dezvoltării Regionale, care în acea perioadă era condus de Liviu Dragnea. 

Un alt specialist în ape minerale se dovedeşte a fi şi Andrei Dumitru. Şi acesta reuşeşte să intre în Consiliul de Administraţie al SNAM pe criterii care, în orice caz, nu au legătură cu domeniul de activitate. Andrei Dumitru este, din 2016, este consilier la cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente şi, de anul trecut, are şi un cabinet de mediator. 

Partidul, cea mai bună recomandare

La Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu apare în Consiliul de Administraţie Romani Tony Avramescu, el fiind numit în această funcţie pe data de 15.01.2021. Este membru PNL, iar din 2 februarie 2020 lucrează la Cancelaria prim-ministrului. În CV-ul său apare că a lucrat pe la Electrogrup Infrastructură, dar şi în consultanţă pe zonele de tehnologie, telecomunicaţii şi servicii financiare. Tot aici îl mai găsim pe fostul ofiţer de aviaţie Popoacă Daniel. El s-a pensionat din armată în 2016, la cerere, cu drept de pensie.

CNAIR, ocupată de liberali

O ascensiune fulgerătoare a avut şi liberalul  Cerneştean Mihai Felician. În timp ce Guvernul Orban se plângea că în companiile de stat sunt prea mulţi angajaţi,  Cerneştean apare în postul de consilier la cabinetul directorului general al CNAIR, după care, în august 2020, este avansat în funcţia de şef al Serviciului Control Intern. Înainte de a fi paraşutat la CNAIR a lucrat la diverse firme, irelevante, din Baia Mare. Are însă în spate o carieră politică în slujba PDL şi PNL. În 2016 era consilier judeţean PNL, după ce în urmă cu patru ani devenea consilier judeţean PDL. La Compania de Drumuri îl găsim şi pe Costache Cristian Florin. El ajunge în Consiliul de Administraţiei tot pe filieră politică, fiind din februarie 2020 consilier personal la cabinetul unui secretar de stat, după cum apare în declaraţia sa de avere.

 

De la primărie, specialist în sisteme de ochire

În Consiliul de Administraţie al IOR  găsim alte persoane interesante, fără nici o legătură cu tehnica sistemelor militare de ochire, specialitatea societăţii. De exemplu, aici apare Velicu-Călin Marcela-Felicia. De meserie profesoară, ea a fost până în 2020 consilier local la Primăria Otopeni din partea PNL. A candidat pentru acest post şi în 2020 din partea acestui partid, dar nu a mai fost aleasă. Să-i treacă supărarea, a fost numită în Consiliul de Administraţie la IOR.

Şi la Avioane Craiova, numire politică

O altă mare companie de stat este şi Avioane Craiova SA. Aici din Consiliul de Administraţie face parte şi Iancu Diana. Cine o recomandă pentru această funcţie? Partidul. Este inspector de resurse umane, dar are o bogată activitate politică. În 2005 era deja vicepreşedintele Biroului Permanent Judeţean al PDL şi preşedintele organizaţiei locale de femei. Anul 2016 o găseşte în funcţia de membru al Biroului Permanent Judeţean PNL.

Guvernul trimite o ziaristă la Şantierul Mangalia

Un nume interesant care apare în Consiliul de Administraţie la Şantierul Naval Mangalia este cel al Octaviei Căruceriu Negre. Potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul companiei, ea figurează ca ziaristă a grupului RCS&RDS, ca salariată a Teatrului Nottara, unde face PR, precum şi salariată la DPAPS, având funcţia de expert. Un alt membru în Consiliul de Administraţie a cărui prezenţă este greu de explicat este Crăciunescu Constantin. Potrivit declaraţiei de avere depuse în 2020, el mai figurează ca membru în Consiliul de Administraţie la societatea Colterm şi la Neptun Olimp SA, societate care administrează o parte din baza turistică a celor două staţiuni de la malul Mării.

 

De la Parlament la cules de muşeţel

Andrei Florea este de ani buni consilier la grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, fiind, la un moment dat, şi pe statul de plată al liberalilor. Beneficiind de susţinerea lor politică, Andrei Florea a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Plafar, din partea Ministerului Economiei.

 

La TAROM a venit un softist

O numirea recentă în Consiliul de Administraţie al companiei TAROM este cea a lui Alexandru Moglan. Este o numire surprinzătoare pentru o companie care are nevoie de specialişti să o salveze de la faliment. Alexandru Moglan nu are însă nici o legătură cu aviaţia. În prezent lucrează la Oracles, iar în trecut a lucrat în domeniul consultanţei, fiind specializat pe sectorul medical, auto şi energetic.

×
Subiecte în articol: Emil Boc