x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie BNR a majorat prognoza de inflaţie la 3,6%, pentru 2011

BNR a majorat prognoza de inflaţie la 3,6%, pentru 2011

de Daniela Ivan    |    07 Feb 2011   •   13:37

Banca Naţională a României a majorat prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,4% la 3,6%, deşi se aşteaptă ca în luna ianuarie inflaţia anuală (ianuarie 2011-ianuarie 2010) să scadă la 7%.

Rata anuală a inflaţiei va scădea în luna ianuarie sub 7%, pentru ca în cel de-al treilea trimestru să înregistreze o reducere mult mai importantă, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflaţiei. El a mai arătat că o contribuţie pozitivă la procesul de dezinflaţie o are faptul că nu se mai întrevăd majorari de accize la podusele din tutun.

BNR şi-a revizuit în urcare prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, la 3,6%, în condiţiile în care anterior estima un nivel al ratei inflaţiei de 3,4%. Acesta a mai explicat ca pentru 2011, curba dezinflaţiei are o caracteristică evidentă, formată din două reduceri masive. Prima va fi în acest trimestru, cu precădere în luna ianuarie.

''În următoarele zile se va observa acest lucru, când INS va publica datele, probabil că inflaţia anuală va scădea sub 7%. Urmează câteva luni de cvasi-stagnare, deoarece în anul precedent inflaţia pâna în vara a fost relativ scazută (...) şi apoi o reducere mult mai importantă în trimestrul al treilea, în timpul lunilor de vară, cu intrarea inflaţiei anuale în intervalul de variaţie şi menţinerea în acest interval întreg anul", a declarat Isărescu. Totuşi, BNR ia în calcul şi anumite riscuri printre care creşterea preţului petrolului, cursul euro-dolar, inflaţia în zona euro etc.

×