x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Bani şi Afaceri Economie BNR caută preţul real al caselor

BNR caută preţul real al caselor

de Vali Blanaru Publicat la 18 Apr 2008 00:00 Modificat la 18 Apr 2008 00:00
BNR caută preţul real al caselor
Lucian Tudose/

Banca Naţională a României vrea să afle de la notari si­tua­ţia reală a pieţei imobiliare. Guvernatorul Mugur Isărescu crede că s-a creat o întreagă fantasmă în privinţa preţu­rilor, dar dacă acestea ar fi reale ar trebui să ne speriem.

Isărescu: - Preţurile afişate în imobiliar sînt de speriat


Banca Naţională a României vrea să afle de la notari si­tua­ţia reală a pieţei imobiliare. Guvernatorul Mugur Isărescu crede că s-a creat o întreagă fantasmă în privinţa preţu­rilor, dar dacă acestea ar fi reale ar trebui să ne speriem.

Conducerea executivă a Băncii Centrale discută cu notarii pentru a afla informaţii despre adevărata va­loa­re la care se realizează tran­zac­ţiile imobiliare. “Se creează o în­trea­gă fantasmă privind piaţa imobilia­ră. Notarii pot să furnizeze date reale despre tranzacţii. Trebuie să avem o analiză pe bază de realitate‘‘, a de­clarat ieri guvernatorul BNR, Mu­gur Isărescu, la un seminar organizat de BNR privind politicile mone­tare.


PREŢURI DE COŞMAR. El a comentat pe marginea analizelor privind prăbuşirea pieţelor imobi­liare, spunînd că dacă la vînzare sînt afişate preţuri fictive de 2.000 de euro/mp, dar tranzacţile se vor încheia în viitor la 1.000 de euro/mp, nu înseamnă neapărat un “crack‘‘. “Există foarte multe comentarii că se va prăbuşi piaţa, depinde de unde, de la preţul real sau de la cel afişat fictiv‘‘, a spus Isărescu. Întrebat cum comentează posibilitatea ca actualele cotaţii afişate să fie de fapt cele reale, Isărescu a spus: “Ar trebui să ne speriem dacă ar fi reale‘‘.


CREDITE REDUSE. “Numă­rul de tranzacţii imobiliare este cu mult mai mare decît numărul credi­telor ipotecare atrase, ceea ce în­seamnă că ponderea creditului ipo­tecar este destul de redusă în totalul tranzacţiilor‘‘, a declarat mier­curi Ion Drăgulin, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul băncii centrale. Companiile din sectorul imobiliar se finanţează în mare măsură din surse externe, această deschidere atrăgînd, pe lîngă încre­derea investitorilor străini, şi ris­curile afe­rente unei pieţe externe.

×
Subiecte în articol: economic