x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Brese - Liber la credite inca sase luni

Brese - Liber la credite inca sase luni

de Daniela Ivan    |    17 Noi 2006   •   00:00
Brese - Liber la credite inca sase luni

Populatia poate sa mai ia credite peste nivelul de indatorare de maximum 40% din castigul familiei, in ciuda normelor bancii centrale. Solutia este apelarea la una dintre institutiile financiar nebancare care nu s-au autorizat inca la BNR.

Din cele 221 de institutii financiar nebancare (IFN) care accorda credite populatiei, numai 30 s-au inscris la Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru a fi monitorizate, conform Normei 20/2006. Afirmatia a fost facuta de Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR la seminarul EU-COFILE organizat de Alpha Bank, BNR si Asociatia Romana a Bancilor. El a adaugat ca acestea pot sa mai functioneze fara sa fie inregistrate inca 5-6 luni, deoarece societatilor care nu au primit autorizatie din cauza unor documente lipsa li se prelungeste termenul de finalizare. Doritorii de credite care au o indatorare mai mare de 40% din venitul familiei si care nu mai pot lua bani de la nici o banca pot cauta IFN-urile neinregistrate care inca le mai pot acorda imprumuturi.

REFUGIU. "Bancile si-au facut IFN-uri ca sa evite reglementarile din domeniul bancar", a explicat Georgescu. El a mai precizat ca aproape jumatate din IFN-uri au parinti banci. "Sunt 13 banci care au ca filiale institutii financiar nebancare, dar sunt cele mai mari, avand ponderea activelor de 70,2%", a adagat Georgescu.

PROBLEMA. IFN-urile au intrat in atentia BNR dupa ce s-a constatat ca acestea au acordat mai multe credite populatiei decat bancile. Creditele acordate de IFN-uri au crescut la sfarsitul anului trecut cu 52,7% (9,3 miliarde de lei noi), comparativ cu perioada similara din 2004, iar activele IFN-urilor s-au majorat cu 50,5% (12,1 miliarde de lei noi), in timp ce sursele imprumutate au urcat cu 51% (8,5 miliarde de lei noi).

CREDITE PENTRU POPULATIE SI FIRME
Volumul de credite acordate populatiei si firmelor va atinge la sfarsitul acestui an 24 de milioane de euro, daca Produsul Intern Brut va ajunge la 100 de miliarde de euro. "Estimez ca volumul creditelor acordate populatiei va ajunge la finele lui 2006 la 24% din PIB, fata de 21,1%, cat este acum, la un PIB estimat la 100 miliarde de euro. Probabil ca acesta va fi chiar mai mare", a declarat Sergiu Oprescu, vicepresedinte Alpha Bank. Creditul neguvernamental in lei a devansat cu 12 procente pe cel in valuta. Punctul de cotitura s-a produs in septembrie 2006. "Creditul in lei a crescut cu 147,5% in septembrie 2006 fata de 2005.
Aplicarea normelor Basel II privind adecvarea capitalului va schimba metodologia de evaluare de catre banci a clientilor persoane fizice si juridice. "Cine doreste un rating mai performant decat cel pe care-l creaza banca se poate adresa unei agentii specializate de rating intern (precum Standard&Poor sau Fitch), pentru a obtine imprumuturi cat mai mari", a spus Georgescu.

×
Subiecte în articol: economic credite