x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Când e bine să se recolteze floarea soarelui și cum se depozitează

Când e bine să se recolteze floarea soarelui și cum se depozitează

04 Sep 2020   •   22:16
Când e bine să se recolteze floarea soarelui și cum se depozitează
Sursa foto: tashka2000/Getty Images/iStockphoto

Septembrie este luna în care se culeg primele roade ale toamnei. Că e bogată toamna sau mai puțin bogată râmăne să ne pronunțăm peste câteva săptămâni, însă, cert este faptul că în această lună se recoltează floarea-soarelui,o mare parte din porumb, soia, dar și o parte din culturile legumicole.

E bine știut că în România floarea-soarelui este una dintre cele mai semnificative culturi întâlnite, de altfel, de câțiva ani buni, țara noastră se află printre primele țări din lume și pe primul loc în UE în ce privește suprafețele cultivate cu floarea soarelui.

Uleiul alimentar din floarea soarelui nu lipsește din nicio bucătărie a românilor, însă, turtele și șroturile provenite din procesarea plantelor sunt folosite în alimentația animalelor.

Floarea-soarelui are și utilizări industriale, fiind o sursă de materie primă pentru producerea săpunurilor, a detergenților, a vopselelor, cosmeticelor, articolelor de toaletă, preparatelor farmaceutice, dar și în fabricarea pesticidelor.

Totodată, uleiul de floarea-soarelui are și proprietăți fizice similare cu cele ale carburantului diesel, deci această plantă poate avea și utilizări energetice.

Și tulpinile pot fi transformate în peleți sau micropeleți cu ajutorul unor utilaje fiind optime pentru încălzire în sobe sau centrale termice.

Potrivit specialiștilor agronomi, momentul optim pentru recoltare este................

Află tot ce trebuie să știi despre timpul și modalitatea de recoltare, condiții optime de păstrare și prelucrare a semințelor de floarea soarelui, AICI

×