x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Caracatiţa „PCR” pregătită să-şi înfigă tentaculele în fondurile europene la Alba Iulia

Caracatiţa „PCR” pregătită să-şi înfigă tentaculele în fondurile europene la Alba Iulia

de Adrian Stoica    |    18 Iul 2018   •   11:17
Caracatiţa „PCR” pregătită să-şi înfigă tentaculele în fondurile europene la Alba Iulia

Ministerul Fondurilor Europene a anunţat organizarea concursului pentru ocuparea postului de director executiv pe data de 19 iulie la Organismul de Impletare Regional (OIR) Regiunea Centru, instituţie cu sediul la Alba Iulia care verifică derularea tehnică şi financiară a proiectelor finanţate din fonduri europene în regiune, Până aici nimic deosebit, numai că acest concurs ar fi unul cu dedicaţie. Persoana pentru care se pregăteşte postul nu are niciun fel de experienţă în domeniul fondurilor europene, dar are în spate un puternic sistem de pile, relaţii şi cunoştinţe (PCR), spun reprezentanţii mai multor entităţi care derulează proiecte cu fonduri europene în cadrul Progrmului Operaţional Capital Uman (POCU) în zona de competenţă a OIR Centru.

Persoana pentru care se pregătește în culise această funcție se numește Ionela-Maria Mihăilescu, iar pregătirea postului de director executiv al OIR Centru pentru ea tulbură de ceva vreme apele la Alba Iulia, mai ales că această persoană nu a lucrat în zona fondurilor europene şi, pe deasupra, se află şi în stare de incompatibilitate dacă ar ocupa această funcţie.  Pentru că până acum nimeni nu le-a luat în seamă doleanţele, mai multe organizaţii care derulează proiecte cu fonduri europene în zona de competenţă a OIR Centru au transmis ieri sesizări la Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Naţională a Funcţionarilor Publici şi la Ministerul Fondurilor Europene în care reclamă abuzul care se pregăteşte aici. „Cei care derulăm proiecte pe fonduri europene în această zonă ştim de mult că se trag sforile pentru numirea  Ionelei-Maria Mihăilescu la conducerea OIR Centru. Într-un final am decis să sesizăm aceste lucruri insituţiilor competente. Nu avem nimic cu nimeni, nu avem parti-pris-uri cu angajaţii OIR Centru, alţii care vor să o pună pe d-na Mihailescu în funcţie au, noi dorim să se respecte principiile competenţei şi transparenţei pentru că numai aşa vom putea creşte gradul de absorbţie al fondurilor europene”, ne-a declarat unul din semnatarii petiţilor.

Fără experienţă în domeniu

Conform cv-ului, Mihăilescu Ionela-Maria nu are niciun fel de competențe în ceea ce privește fondurile europene, de-a lungul anilor ea îndeplinind doar funcții de consilier în cadrul direcțiilor de muncă  și asistență sociala ale Ministerului Muncii din județul Alba. “Menţionez că sunt absolvent al Facultăţii de Drept „Simion Bărnuţiu” Sibiu, promoţia 2001, iar din anul 2002 am îndeplinit diverse funcţii ca funcţionar public în cadrul structurilor deconcentrate ale Ministerul Muncii” precizează  Mihăilescu Ionela-Maria în cv-ul său, altă facultate sau cursuri post-universitare nemaifigurând. Totuşi, pasiunea pentru proiectele finanţate cu fonduri europene este mai veche,   Ionela-Maria Mihăilescu încercând şi în trecut să ajungă la OIR Centru, dar atunci dosarul său a fost respins tocmai pentru că pregătirea sa profesională şi experienţa nu se încadrau în profilul cerut într-o astfel de muncă.

Temerea noastră, în afară de încalcarea prevederilor legale, este că un organism care de ceva timp funcţionează foarte bine, cu rezultate bune şi prin realizarea unui dialog şi a unui parteneriat deosebit cu toţi beneficiarii şi partenerii, va fi umbrit de un joc al intereselor. În acest sens mai precizăm că o asemenea încercare a mai fost facută şi în urmă cu aproximativ un an, când ministrul de atunci al Fondurilor Europene a refuzat categoric numirea, pe motivul lipsei totale a competenţelor doamnei (Ionela-Maria Mihăilescu – n. red) din sesizarea transmisă Ministerului Fondurilor Europene

Ce nu s-a putut anul trecut s-a rezolvat acum

În ciuda acestui refuz, Ionela-Maria Mihăilescu nu a dezarmat şi, recent, a fost angajată la OIR Centru. Cererea de angajare a fost transmisă, în mod ciudat, direct la Ministerul Fondurilor Europene. Deşi în cadrul OIR Centru nu era disponibil nici un  post, de teamă de a nu pierde un specialist în fonduri europene, ministerul a transferat un post de la Timişoara pentru a putea fi angajată  Ionela-Maria Mihăilescu. Mai mult, ministerul a cerut conducerii OIR Centru să-i ceară transferul acesteia de la instituţia la care lucra în acel moment. Primul pas fusese realizat, iar la mai puţin de o lună de la angajare a fost anunţat concursul pentru postul de director executiv, Ionela-Maria Mihăilescu fiind primul candidat cu dosar depus.

ANI solicitată să se pronunţe

„Lipsa de competențe a doamnei Mihailescu Ionela-Maria în domeniul fondurilor europene este completată de faptul că dânsa a  încalcat în mod repetat legea privind regimul incompatibilităților. Acesta este motivul pentru care am sesizat ANI cu privire la incompatibilitatea doamnei (…). Doamna Mihăilescu, dacă va ajunge director executiv, este în conflict de interese cu mare parte din beneficiarii de fonduri europene pentru care a prestat servicii ca funcționar public al AJPIS, pe baza unor contracte încheiate cu aceştia de pe urma cărora a încasat sume de bani”, se arată în adresele transmise ieri de contestatari. 

„În plus, la nivelul județului Alba sunt de notorietate legăturile doamnei Mihăilescu Ionela-Maria cu personaje al căror interes este de a o plasa în conducerea OIR Centru, astfel încât să poată influența deciziile administrative în sensul dorit de acestea”, se mai precizează în adresele amintite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

.

 

 

 

×