După Astra Asigurări, care a intrat în faliment, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis aplicarea măsurilor de rezoluţie în cazul societăţii Carpatica Asig, ceea ce presupune preluarea ei de către autoritate în vederea redresării, respectiv vânzării, se arată într-un comunicat al ASF.
Într-un interval de cel mult şase luni, ASF va întocmi Planul de rezoluţie şi se va asigura că un evaluator independent va efectua o evaluare corectă a activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale asigurătorului. Ca administrator temporar a fost desemnat Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig va trebui să continue demersurile pentru vânzarea companiei către un investitor strategic şi să restabilească nivelul fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa de capital minim.
De asemenea, va avea obligaţia să se consulte cu administratorul şi să obţină acordul lui înainte de a lua decizii sau de a întreprinde acţiuni ce privesc activele societăţii.
Carpatica Asig se află din mai 2014, într-un program de redresare financiară şi ar fi trebuit să atragă un investitor strategic până la jumătatea lunii decembrie 2015.
Aplicarea măsurilor de rezoluţie nu afectează activitatea de bază a societăţii, care emite în continuare poliţe de asigurări.