Controversatul proiect de parteneriat public-privat de la Casa Radio ar putea intra in linie dreaptă, după ce Plaza Centers a preluat, prin compania israeliană Elbit Medical Imaging, 75% din proiect.
Â
Pe malul Dămboviţei s-ar putea ridica Roata Bucureştiului - o construcţie similară celebrului London Eye - care va oferi vizitatorilor, de la o inălţime de aproximativ 90 de metri, imagini panoramice unice asupra Bucureştiului. "Orice oraş are nevoie de un simbol, de un loc unde petreci 10-15 minute ca să vezi toată panorama oraşului, de un ochi al oraşului", a declarat Mordechay Zisser, preşedintele grupului Europe Israel, care controlează compania Plaza Centers. Tot aici s-ar putea construi pe o lungime de 95 de metri, de-a lungul Dămboviţei, cea mai mare făntănă căntătoare din lume. Cele două viitoare simboluri ale Capitalei fac parte din proiectul imobiliar Dămboviţa Center, relansat după ce Plaza Centers, o subsidiară a companiei israeliene Elbit Medical Imaging Ltd, a preluat 75% din acţiunile proiectului de parteneriat public-privat.
PLANURI. A doua mare clădire comunistă, după Casa Poporului, Casa Radio stă neterminată in inima Capitalei din 1989. Ideea de a transforma ruina ceauşistă intr-un mare centru comercial a apărut in anul 2003, cănd Ministerul Transporturilor a semnat un contract de parteneriat public-privat cu un grup de acţionari turci, care insă nu au avut forţa financiară de a demara lucrările. Ministrul Lazlo Borbely a renegociat contractul, şi la sfărşitul anului 2006 a fost semnat un act adiţional prin care Plaza Centers a intrat in acţionariatul firmei Dămboviţa Center şi a preluat managementul proiectului. Potrivit proiectului depus la Primăria Capitalei, aici se va construi un mall care oferă spaţii comerciale de peste 100.000 mp, spaţii de divertisment şi relaxare, precum şi un hotel de cinci stele cu 320 de camere şi un complex apparthotel cu 115 apartamente. Şi două turnuri de birouri cu 40 de niveluri, unităţi rezidenţiale şi o clădire pentru o Autoritate Publică a statului romăn, construită ca angajament in cadrul parteneriatului public-privat.
CONSTRUCŢIE. Lucrările ar putea incepe in prima parte a anului viitor, după obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare, şi vor dura circa 40 de luni. "Avem in prezent o parte din avize şi sperăm ca pănă la sfărşitul acestui an să primim toate autorizaţiile necesare", a declarat Mordechay Zisser. In schimb, proiectul nu a primit avizul Comisiei de urbanism a Primăriei Capitalei, deci nu va obţine autorizaţia de construcţie, a declarat arhitectul-şef al Capitalei, Adrian Bold. El a mai adăugat că proiectul Dămboviţa Center a fost prezentat săptămăna trecută in Comisia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria Capitalei, unde a fost respins in unanimitate, din cauză că membrii comisiei au considerat că investiţia, prin locaţia şi dimensiunea sa, atrage necesitatea unui concurs de arhitectură pentru a găsi o soluţie care "să ţină cont de statutul de capitală europeană a Bucureştiului".
Cotroceni Park
AFI Europe, divizie a grupului israelian Africa Israel, controlată de Lev Leviev, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Europa, a cumpărat şi restul de 50% din acţiunile proiectului Cotroceni Park, de la New Century Holdings. "Am semnat un contract cu cei de la NCH pentru achiziţionarea intregului pachet de acţiuni, iar din luna decembrie vom deveni singurul proprietar al Cotroceni Park. Tranzacţia s-a ridicat la aproximativ 78 milioane euro", a declarat directorul general al Cotorceni Park, Reuven Havar. Proiectul se intinde in locul fostei fabrici UMEB, pe 12 hectare. Locaţia va cuprinde un centru comercial cu peste 250 de magazine, un hypermarket, restaurante fast-food, o sală de fitness, 20 de săli de cinema. In plus, va mai cuprinde patru clădiri de birouri şi un hotel.
Â
daniela.ivan@jurnalul.ro