x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Case de marcat în maşinile ridesharing

Case de marcat în maşinile ridesharing

de Dan Straut    |    31 Ian 2020   •   08:42
Case de marcat în maşinile ridesharing
Sursa foto: Eric Risberg/AP

Data de 1 februarie 2020 este termenul de intrare în vigoare a legislației privind serviciul de transport alternativ tip Uber, Clever Bolt etc. După această dată, şoferii mai pot face ridesharing doar dacă sunt autorizaţi și au toate documentele necesare. Mai mult, conform noilor reglementări privind transportul alternativ, începând cu 1 februarie casele de marcat devin obligatorii - doar pentru cursele cash.

Într-un document de atenţionare asupra termenului-limită de 1 februarie 2020, Autoritatea Rutieră Română - ARR - recomandă ca „de la data mai sus menţionată să nu se mai efectueze activităţi de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto fără a deţine, în mod cumulativ, autorizaţie pentru transportul alternativ, copie conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ şi ecusoane”. Contravenienţii riscă amenzi usturătoare, de la 5.000 de lei (pentru afişarea de date incorecte pe platforma electronică de administrare) până la 100.000 de lei (pentru gestionarea transportului alternativ prin platforme neautorizate de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor).

Ecusoan pentru fiecare şofer Potrivit OUG 49/2019, care reglementează transportul tip ridesharing, fiecare şofer trebuie să se asigure că are ecuson de transport alternativ pentru aplicația cu care lucrează. Pentru obținerea ecusonului este nevoie de:

☛ copie conformă emisă de ARR pentru autoturismul utilizat pentru prestarea serviciului de transport alternativ

☛ contractele de afiliere cu platformele pentru care lucrează (Free Now, Clever, Uber, Bolt etc.)

☛ plata unei taxe de 8 lei. Normativul citat a intrat în vigoare în luna iulie 2019, dar s-a acordat o perioadă de tranziţie, pentru conformare, care se încheie astăzi, 31 ianuarie 2020.

×
Subiecte în articol: uber