x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce avere are cel mai bogat om din istorie si cine este el

Ce avere are cel mai bogat om din istorie si cine este el

10 Ian 2018   •   07:25
Ce avere are cel mai bogat om din istorie si cine este el

Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din toate timpurile, după ce averea netă a CEO-ului Amazon a atins luni 105,1 miliarde de dolari. Forbes estimează averea netă a omuui de afaceri la 104,4 miliarde de dolari.

 

Cea mai mare parte a banilor provine din cele 78,9 milioane de acţiuni deţinute la Amazon, a căror valoare a crescut luni cu 1,4%, sporindu-i averea netă cu 1,4 miliarde de dolari. Dupa o apreciere de 45% in 2017, titlurile Amazon au progresat cu aproape 7% anul acesta.

Bezos are, de asemenea, participaţiuni la The Washington Post (WP) şi Blue Origin, o companie privată de călătorii spaţiale care intenţionează să ducă turşti în spaţiu. Bezos a devenit cea mai bogată persoană din lume în iulie, când l-a depăşit - timp de o scurtă perioadă - pe Bill Gates

Seful de la Amazon a depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari în noiembrie, la începutul sezonului de cumpărărturi de sărbătorile de iarnă, cu ajutorul performaţei bursiere a companiei sale.

Averea fondatorului Microsoft, Bill Gates, este estimată de Forbes la 91,9 miliarde de dolari şi la 93,3 miliarde de dolari de către Bloomberg. Gates continuă să fie al doilea cel mai bogat om din lume în ambele clasamente.

Forbes aminteşte, totusi, că averea lui a atins 100 de miliarde de dolari în aprilie 1999, cu ajutorul ”bulei Internetului”. Ajustate în funcţie de inflaţie, 100 de miliarde de dolari din 1999 ar valora în prezent 148 de miliarde de dolari. Chiar si fara nici o ajustare, Gates ar fi mult mai bogat ca Bezos, ţinând cont de importantele sale acţiuni de caritate.

Potrivit unei analize a respectivelor donatii, Gates a oferit 700 de milioane de acţiuni Microsoft, adica 61,8 miliarde de dolari la valoarea din prezent, dar şi 2,9 miliarde de dolari în numerar, ceea ce ar face ca averea sa neta să treaca de 150 miliarde de dolari.

OBSERVATOR

×