Cine doreşte să achiziţioneze un autoturism rulat de la persoane fizice sau de la dealeri are mai multe variante de finanţare la dispoziţie. Poate să apeleze fie la un credit de nevoi personale fără ipotecă pe care poate să-l ia de la orice bancă, fie la un credit auto care are DAE mai mic, dar care necesită un avans de 15%.
Doar trei bănci acordă credite pentru achiziţonarea de autoturisme second hand, dar toate instituţiile bancare acordă împrumuturi de nevoi personale fără ipotecă pentru sume de maxim 15.000 de euro fără să întrebe ce faci cu banii. Singurele condiţii sunt să ai contract de muncă pe perioadă nedeterminată, venitul minim necesar demonstrat cu acte în regulă şi o vechime la locul de muncă între trei luni şi un an, în funcţie de bancă. În acest moment, împrumuturile de nevoi personale fără ipotecă au un DAE (dobânzi plus comisioane) de minim 8,35% (Garanti Bank) şi peste 15% la Banc Post şi OTP Bank. În plus, au avantajul că nu se solicită poliţă CASCO sau RCA, nefiind un credit destinat pentru cumpărarea de autoturisme, ori asigurare de viaţă.
Creditul auto, la BRD, BT sau CEC
BRD oferă împrumuturi de până la 40.000 de euro, circa 175.000 de lei, pentru achiziţionarea unui automobil nou sau de ocazie din producţia internă sau din import. Perioada maximă este de cinci ani. Vestea bună este că se acceptă o gamă largă de venituri: salarii, pensii, dividende, drepturi de autor, chirii şi venituri din activităţi independente. Este necesară încheierea unei asigurări Casco şi a unei asigurări de viaţă pentru întreaga perioadă de creditare, dar primele de asigurare se plătesc lunar. DAE, care include şi costul acestor poliţe, urcă la 14.56 %, însă autoturismul şi poseorul lui sunt asiguraţi pentru cinci ani.
La Banca Transilvania, DAE este mai mică, respectiv 7,49%, însă nu include cele două tipuri de poliţe, care nu sunt obligatorii. Însă este nevoie de un avans de minim 15% din valoarea împrumutului solicitat. Avansul poate fi plătit direct vânzătorului. Ca să iei creditul trebuie să ai venituri cu caracter permanent (salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din activităţi independente sau alte venituri permanente). Şi CEC Bank are o ofertă similară, cu un DAE de 6,47%.
68. 502 de autoturisme de ocazie au fost înmatriculate în România de la începutul acestui an
Topul celor mai căutate mașini second hand este condus de Volkswagen Golf, urmat de Opel Astra și BMW Seria 3
Costuri pentru un împrumut de 45.000 lei pe 5 ani
Credite auto
Banca Rata (lei) DAE anual (%) (comisioane+asigurări) Cost total (lei)
BRD 1,165.15 14.56 % 61 613,6
BT 881,7 7,49% 53 104,5
CEC 879,2 6,47% 52 496,9
Credit de nevoi personale
Garanti 909,6 8,35% 54 774,1
BRD 922,2 9,95% 56 649,8
CEC 939,6 9,64% 56 373,7
Raiffeisen950,5 10,40% 57 231,4
BCR 967 (cu asig. de viata) 11,00% 58 020,2
ING 972,8 ( cu asig. de viaţă) 11,70% 58 792,3
BT 951,9 10,47% 57 314,9
Sursa: conso.ro