x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce modificări fiscale intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019 şi cine va fi afectat de ele

Ce modificări fiscale intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019 şi cine va fi afectat de ele

30 Dec 2018   •   11:27
Ce modificări fiscale intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019 şi cine va fi afectat de ele

Consultantul fiscal Adrian Benţa a realizat o analiză a principalelor modificări din domeniul economic și fiscal ce au apărut după publicarea Ordonanței de Urgență privind „taxa pe lăcomie”.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern pe 21 decembrie privind noile măsuri fiscal-bugetare care vor intra în vigoare la 1 ianuarie a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

„Actul normativ analizat astăzi este unul foarte vast și aduce multiple proiecte în domeniul economic, dar și multe modificări în domeniul fiscal. Vom parcurge punctual modificările din domeniul economic și vom analiza mai atent modificările fiscale.

În domeniul economic, sunt propuse măsuri de dezvoltare a unor sectoare de activitate. Să le urmărim.

  1. Se înființează Fondul de Dezvoltare și Investiții, fără personalitate juridică, gestionat de comisia națională de strategie și prognoză. Fondul este în limita a 10 miliarde de euro, finanțat prin împrumuturile date de Trezoreria statului, când aceasta are excedent.

Fondul finanțează proiecte de investiții ale unităților administrativ teritoriale, în domeniile sănătate, educație, apă-canalizare, rețele de energie electrică și gaze, transporturi, salubrizare.

  1. Se înființează Programul de finanțare pentru ”Programul stațiuni balneare”. Acesta este finanțat integral din bugetul secretariatului general al Guvernului, prin bugetul comisiei naționale de strategie și prognoză. Programul reprezintă un program de ajutor de stat pentru proiecte din stațiuni balneare.

Prin schema de minimis, se acordă un ajutor de stat în procent de 50% din valoarea investiției, iar finanțarea din buget este de până la 200.000 euro.

  1. Se aprobă programul ”growth-investim în copii, investim în viitor”, pentru construcția sau amenajarea unor grădinițe cu profil sportiv. Programul asigură finanțarea cu până la 500.000 euro pentru un obiectiv și se acordă după ce investiția este finalizată.

Se acordă de asemenea o garanție de stat de 50% din valoarea creditelor folosite de investitor (dacă acesta se finanțează bancar).

  1. În anul 2019, punctul de pensie se manține la valoarea de 1.100 lei, până la data de 31 august 2019, iar începând cu data de 01 septembrie 2019 se majorează la valoarea de 1.265 lei.

În anul 2019, pensia socială se menține la valoarea de 640 lei până la data de 31 august 2018, iar începând cu data de 01 septembrie 2019 se majorează la suma de 704 lei.

  1. Pentru salariații din sistemul public, orele lucrate peste programul de lucru se vor compensa doar cu timp liber. Aceste persoane vor beneficia de vouchere de vacanță. Măsura se aplică pentru perioada anilor 2019 – 2021.

 

  1. Nivelul existent al indemnizației pentru luna decembrie 2018, se menține la același nivel în perioada 2019 – 2021, pentru mai multe categorii de persoane, cum sunt: persoane persecutate politic, veterani și văduve de război, foștii arestați politic, cadrele militare îndepărtate abuziv din armată etc.

 

  1. Operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat aflați în sfera OUG nr. 26/2013, virează în termen de 60 de zile de la aprobarea situațiilor financiare, ”sub formă de dividende”, procentul de 35% din sumele repartizate la alte rezerve.

 

  1. Producătorii inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic, care desfășoară activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României, au obligația să vândă cu prețul de 68 lei/MWh, cantitățile de gaze naturale rezultate către furnizori clienți finali eligibili. Această limitare a prețului de aplică în perioada 01 aprilie 2019 – 28 februarie 2022.

 

  1. Casa de Comerț Agroalimentară Unirea, înființată prin HG nr. 933/2018 publicată în Monitorul oficial din data de 05 decembrie 2018, primește o majorare de capital social pe seama sumelor neutilizate după finalizarea programului SAPARD, precum și din sume încasate de buget din restituirea unor împrumuturi garantate.

 

  1.  Persoanele ce participă la un fond de pensii administrat privat pot opta în baza unei cereri individuale după o perioadă de 5 ani, să se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile deținute până la data transferului rămân în contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privată.

 

  1. Se înființează Fondul de finanțare a contractelor de parteneriat public-privat. Acest fond este utilizat pentru cofinanțarea programelor dezvoltate în parteneriat public-privat. Finanțarea fondului se va face din sume repartizate de ordonatorii principali de credite, sume stabilite prin hotărâre de Guvern, în condiția legii bugetului de stat din anul respectiv.

 

Măsuri fiscale

 

1) Impozitul special pe activitatea cu caracter de monopol din sectorul energiei electrice și al gazului natural, adoptat prin OG nr. 5/2013, respectiv impozitul pe exploatarea resurselor naturale prevăzut de OG nr. 6/2013, se prorogă până la data de 31 decembrie 2021.

  • acestea trebuiau să se abroge la data de 31 decembrie 2018, potrivit cadrului normativ actual.

 

2) Organizatorii de jocuri de noroc aflați în sfera OUG nr. 77/2009 privind exploatarea jocurilor de noroc, datorează începând cu data de 01 ianuarie 2019, o taxă anuală reprezentând 2% din totalul taxelor de participare, încasate în anul anterior. Taxa trebuie declarată și plătită până în data de 25 ferbuarie din anul curent. Pentru operatorii noi înființați, taxa este de 2% din încasările lunii precedente. Aceasta trebuie plătită până pe data de 25 a lunii următoare.

 

Oficiul Național al Jocurilor de Noroc înființează o activitate privind responsabilitatea socială în domeniul jocurilor de noroc. Această activitate se finanțează în mod exclusiv prin contribuții anuale ale operatorilor licențiați din jocuri de noroc. Contribuția este diferită în funcție de clasa de licențiere și tipul de joc de noroc practicat. Valoarea contribuției este între 1.000 și 5.000 euro.

 

3) Termenele de restituire a taxei de primă înmatriculare (indiferent de denumirea acesteia), prevăzute de OUG nr. 52/2017, se prelungesc până la data de 30 iunie 2019.

 

4) Se reduc domeniile în care pot fi angajați zilieri conform Legii nr. 52/2011 privind zilierii. Vor mai putea fi angajați zilieri doar în următoarele 3 sectoare de activitate:

a) agricultură, vânătoare şi servicii anexe - diviziunea 01;

b) silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere - diviziunea 02;

c) pescuit şi acvacultură - diviziunea 03.

 

5) Se extinde categoria persoanelor fizice scutite de impozitul pe venitul din salarii, pentru salariați la care angajatorii desfășoară activități în sectorul construcțiilor. Se acordă scutire la impozitul pe venitul din salarii pentru aceste persoane, dacă salariul brut este între suma de 3.000 lei și 30.000 lei lunar. Măsura se aplică în perioada 01 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028.

 

Contribuția de asigurări sociale pensii pentru angajații din construcții se reduce de la 25% la 21,25%, pentru perioada 01 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028. În același timp, aceste persoane sunt scutite la plata contribuției la fondul de pensii administrat privat, având în vedere reducerea amintită.

 

Această categorie de salariați beneficiază și de scutirea la plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.

De la 01.01.2019 salariu minim brut garantat in plata in constructii este suma de 3.000 lei conform art. 71 din OUG nr. 114/2018. Pentru ca un salariat sa beneficieze de scutirea de taxe trebuie ca angajatorul sa realizeze o cifra de afaceri in constructii de minim 80%. Ramane neclar ce salariu minim brut este obligatoriu pentru acei angajatori ce au o cifra de afaceri din constructii intr-un procent mai mic, de exemplu 70%. Aici nu se beneficiaza de scutirea de taxe. Insa nici nu este clar daca salariu minim brut este tot 3.000 lei sau suma de 2080/2350 lei - in functie de studii si vechime. Asteptam normele de aplicare.

6) Se unifică regimul fiscal al biletelor de valoare. Veniturile persoanelor fizice primite sub forma tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor cadou, tichetelor de creșă, tichetelor culturale, sunt asimilate veniturilor salariale date în natură și se impozitează cu 10%. Pentru acestea NU se datorează asigurări sociale obligatorii dacă acestea sunt acordate conform Legii nr. 165/2018 privind biletele de valoare – aplicabilă de la 01.01.2018. Reglementarea a existat și în perioada anterioară, acum se extinde și pentru tichetele culturale.

 

7) Se reglementează baza de calcul pentru contractele de muncă cu timp parțial când nu există o excepție de la scutirea la recalculare. Baza de calcul pentru asigurările sociale obligatorii (contribuția la pensie și contribuția la sănătate) este salariul minim brut corespunzător cu vechimea și nivelul studiilor impuse de activitatea desfăsurată. Exemplu: O societate recent înființată angajează un economist pentru funcția de contabil șef cu salariu brut de 1.800 lei, program de lucru 4 ore/zi. Acesta are atribuții de conducere a contabilității și întomirea situațiilor financiare. Acest contract este singurul contract de muncă al persoanei fizice.

 

În această situație, baza de calcul pentru asigurările sociale obligatorii este de 2.350 lei, deoarece Legea contabilității obligă persoana ce întocmește și semnează situațiile financiare anuale să dețină studii superioare, iar pentru cazul de față nu intervine nici o exceptare.

 

Desigur, sunt aplicabile și celelalte proceduri conexe în sensul că pentru salariat baza de calcul a asigurărilor sociale este salariu brut, iar difența este suportată de angajator suplimentar de cheltuiala cu salariul.

 

8) Se reglementează tratamentul fiscal al indemnizației de hrană și indemnizației de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Aceste sume sunt considerate venituri din salarii și sunt impozitate cu impozitul pe venit și se rețin asigurările sociale obligatorii – contribuția la pensii și contribuția la sănătate.

 

9) Se clarifică situația veniturilor din dividende distribuite către persoanele fizice în perioada anterioară datei de 01.01.2018, dar plătite după această dată, din punctul de vedere al contribuției la sănătate. Reglementarea stabilește că sunt în sfera declarației unice doar dividendele distribuite și plătite după 01.01.2018. Se evită acum plata dublei contribuții la sănătate.

 

Avem următorul exemplu:

O persoană fizică rezidentă în România, cetățean român este asociat unic al socității EXEMPLU SRL – persoană juridică română, înființată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile. În  decembrie  2017 societatea distribuie dividende către persoana fizică în suma de 45.000 lei. Dividendele se plătesc în data de 10 ianuarie 2018. Veniturile din dividende sunt singurele venituri ale persoanei fizice. Potrivit legislației din 2017 se datorează contribuție la sănătate doar pentru calitatea de dividende distribuite. În anul 2018 se mai datorează contribuție de sănătate pentru că sunt încasate în acest an. Practic fără această modificare normativă se achită contribuția de sănatate de doua ori la aceleași dividende. Prin modificarea aprobată se elimină plata dublă a contribuției pentru aceleași dividende.

 

10) Se îmbunătățește procedura eșalonării la plată. Pe perioada de valabilitate a eșalonării pot fi solicitate și aprobate suplimentarea sumelor eșalonate la plată cu anumite categorii de creanțe bugetare (nu cu toate). Într-un an calendaristic sau, după caz, într-o fracțiune de an, pot fi depuse două cereri.

 

11) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate conform Legii nr. 51/2006 privind serviciile de utilități publice, au calitate de persoană impozabilă din punctul de vedere al TVA pentru asigurarea serviciilor de utilități publice. Acest lucru înseamnă că după depășirea plafonului de scutire de TVA, acestea vor factura serviciile de utilități publice cu TVA.

 

12) Operatorii economici aflați în sfera de licențiere ANRE pentru obiectul de licențiere energie electrică, energie termică și energie termină în cogenerare cu energia electrică, plătesc o contribuție de 2% din cifra de afaceri ce face obiectul licenței acordate. Această contribuție se va plăti către ANRE.

 

13) Se prelungește până la data de 30 iunie 2022 măsura de simplificare pentru TVA – taxare inversă pentru livrarea de:

  • Livrarea de cereale și plante tehnice;
  • Certificate de emisie de gaze;
  • Livrarea de energie electrică către un comerciant cumpărător revânzător;
  • Certificate verzi;
  • Telefoane mobile;
  • Microprocesoare;
  • Tablete și laptop-uri.

 

Se păstrează desigur pe termen nedeterminat măsura de taxare inversă a TVA pentru livrări de deșeuri, livrări de mase lemnoase, livrări de construcții și terenuri, livrări de aur de investiții. Măsura de simplificare pentru TVA presupune și respectarea celorlalte obligații legale.

 

14) Instituțiile bancare plătesc o taxă pe activele financiare în situația în care media trimestrială a dobânzii ROBOR este mai mare de 2%. Acest procent de 2% este un prag de referință.

 

Taxa se datorează în cote progresive, astfel:

a) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,1%;

b) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0, 51 - 1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,2%;

c) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01 - 1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,3%;

d) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51 - 2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,4%.

Dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referință, cota taxei pe active este de 0,5%.

Taxa se achită trimestrial, până pe data de 25 a lunii următoare.”

×
Subiecte în articol: Adrian Benţa taxa pe lacomie