x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce spune purtătorul de cuvânt al BNR despre un nou mandat pentru Mugur Isărescu

Ce spune purtătorul de cuvânt al BNR despre un nou mandat pentru Mugur Isărescu

30 Ian 2019   •   09:13
Ce spune purtătorul de cuvânt al BNR despre un nou mandat pentru Mugur Isărescu

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a arătat, marți, care sunt motivele pentru care Mugur Isărescu nu a spus niciodată dacă își mai dorește sau nu un nou mandat de Guvernator și care sunt condițiile în care vor fi făcute alegerile pentru conducerea BNR, în toamnă.

„Nu, n-a făcut acest anunț. (...) Nu s-a pronunțat niciodată, în legătură cu acest subiect, în mod explicit, așa încât să putem trage o concluzie și nu cred că este cazul să se pronunțe, atâta vreme cât discuția a ajuns acum abia să devină acută, pentru că au apărut aceste tensiuni. Vom vedea dânsul, în momentul în care este cazul să vadă”, a afirmat Dan Suciu, marți, într-o emisiune la Realitatea TV, referitor la afirmația că Mugur Isărescu a declarat că nu va candida.

Purtătorul de cuvânt al BNR a mai spus, zâmbind, că n-are nicio informație, dacă Mugur Isărescu și-ar mai dori sau nu un nou mandat. Născut la 1 august 1949, Mugur Isărescu este Guvernator al BNR din septembrie 1990, cu un an de pauză, în 2000, când a fost premier și când a candidat pentru funcția de președinte al României, având unul dintre cele mai lungi mandate din Europa.

„Aceste chestiuni nu se fac prin anunțuri. Dacă Parlamentul decide o prelungire sau o neprelungire, este atributul Parlamentului. Tot Consiliul (de Administrație al BNR – n.red.) intră în această categorie – au același statut în privința nominalizării, alegerii și a continuării mandatului (...)”, a punctat Suciu.

Alegerile pentru noul CA al BNR și pentru Guvernator sunt programate în octombrie, mandatul acestora încheindu-se la data de 11 octombrie 2019.

„Legea actuală va rămâne în vigoare, pentru că este o lege care are implicații serioase și conotații serioase de tot ceea ce înseamnă legislație europeană. Banca Națională, statutul Băncii Naționale și funcția Băncii Naționale, sunt trecute explicit în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană și-acolo spune un lucru foarte interesant: Banca Națională n-are voie să primească recomandări, solicitări sau sugestii din partea altor instituții ale statului. Acest statut de independență este confirmat de Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană și acesta este cadrul de independență și responsabilitate în care Banca Națională trebuie să opereze. De aceea nu putem da curs la discuții care se bazează pe fake news-uri, chiar atunci când sunt lansate de un domn care a ajuns senator, din păcate, pentru discuția pe care a lansat-o, pentru că responsabilitatea domniei sale în acea funcție de senator este imensă și ar trebuie să și-o asume. Nu putem discuta pe fake news-uri. Trebuie să vorbim pe realități”, a mai spus Suciu.

×
Subiecte în articol: Mugur Isărescu Dan Suciu