x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CE vrea explicaţii pentru plafonarea poliţelor RCA

CE vrea explicaţii pentru plafonarea poliţelor RCA

18 Noi 2016   •   17:16
CE vrea explicaţii pentru plafonarea poliţelor RCA

Comisia Europeană a admis sesizarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu privire la plafonarea tarifelor RCA, iar Guvernul are la dispoziţie 10 săptămâni ca să răspundă, potrivit reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurări (UNSAR).


Uniunea precizează că, în acest caz, aşteptarea este ca legislaţia naţională pe segmentul RCA să nu contravină legislaţiei europene. "Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a primit o scrisoare de la Comisia Europeană prin care ni se comunică faptul că sesizarea noastră a fost admisă şi se află în analiză. Conform scrisorii primite, Guvernul are la dispoziţie zece săptămâni să răspundă Comisiei Europene şi, la rândul ei, Comisia are alte zece săptămâni la dispoziţie să analizeze răspunsul", spune UNSAR. Pe fondul creşterii accelarate a tarifelor la poliţele RCA în ultimul an şi la presiunea transportatorilor, executivul a  Guvernul a adoptat pe 2 noiembrie tarifele maxime pentru societăţile care practică asigurările obligatorii auto, acestea urmând să fie valabile pentru o perioadă de şase luni.

Asigurătorii au achitat în ultimul an daune mai mici cu 3% pentru poliţele RCA, nu mai sunt obligate să aibă reprezentanţe în fiecare judeţ, mulţi plătesc cu întârzieri despăgubirile, dar poliţele s-au scumpit

Poliţa RCA a cunoscut cea mai mare creştere (24%) din ultimele 12 luni, raportată la toate produsele comercializate în România

×