x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cel mai prost patron din România, dator 1 miliard €

Cel mai prost patron din România, dator 1 miliard €

de Adrian Stoica    |    25 Iun 2019   •   10:02
Cel mai prost patron din România, dator 1 miliard €

Una dintre principalele obligaţii ale Guvernului, ca reprezentat al statului român, este crearea unui climat economic care să permită dezvoltarea societăţii. De partea cealaltă, companiilor li se cere să aibă un comportament fiscal corect. Asta înseamnă că ele trebuie să-şi achite toate datoriile fiscale către stat la termenele prevăzute, dar şi către partenerii lor de afaceri pentru a se evita astfel blocajul financiar. Evident, pentru disciplinarea celor care nu respectă aceste obligaţii există şi sancţiuni care pot merge, in extremis, până la desfiinţarea firmei. Toate aceste reguli, care contribuie la definirea unei economii de piaţa funcţionale, nu se aplică însă atunci când vine vorba despre companiile statului şi ale administraţiilor locale. La sfârşitul primului trimestru al anului, aceste societăţi contabilizau plăţi restante în valoare de 5,73 miliarde de lei.

 

În prezent, statul român este unic acţionar sau acţionar majoritar la 209 companii, acestora adăugându-li-se încă 914 societăţi unde administraţiile publice locale au aceeaşi calitate. În total, în cele 1.123 de unităţi lucrează peste 300.000 de angajaţi, care au generat o cheltuială de natură salarială de 4,12 miliarde de lei în primul trimestru al anului. La cele mai multe dintre aceste companii, mai puţin la cele din sistemul energetic, performanţa managerială lipseşte, ea fiind preferată de cele mai multe ori în locul numirilor pe criterii politice.

 

Restanţele mai mari cu 237% decât profitul

Pentru cele 209 companii unde statul este încă patron, primul trimestru al anului nu a fost bun deloc. Profitul brut a scăzut de aproape patru ori în numai şase luni, dacă ne raportăm la sfârşitul trimestrului trei din 2018, iar plăţile restante au crescut. Astfel, de la 5,28 miliarde de lei profitul brut a ajuns la 1,96 miliarde de lei, iar plăţile restante au urcat de la 4,43 miliarde de lei la 4,65 miliarde de lei. Cele mai mari restanţe, 2,6 miliarde de lei, au fost înregistrate de către statul patron tot către stat, mai precis către bugetul general consolidat,  în timp ce restul de 2,05 miliarde de lei erau datoraţi diverşilor furnizori.

 

Pagubă mare la administraţiile locale

Situaţia se prezintă şi mai rău la societăţile unde administraţiile locale sunt acţionari unici sau majoritari. Cu venituri totale de 2,32 miliarde de lei, cele 914 companii au înregistrat cheltuieli totale de 2,41 miliarde, ceea ce înseamnă o pierdere de 88 milioane de lei. Aproape jumătate din cheltuieli, 1,09 miliarde de lei, au fost reprezentate de cele de natură salarială. La aceasta se adaugă plăţi restante de 1,08 miliarde de lei, dintre care 844,28 milioane de lei către bugetul general consolidat.

 

 

Companiile energetice, cele mai performante

Situaţia celor 209 companii unde statul deţine control este mult mai gravă decât se poate constata la prima vedere. Deşi au avut un profit brut de 1,96 miliarde de lei, cele mai multe dintre ele sunt, practic, în faliment, grosul profitului venind de la companiile din sectorul energetic. Numai Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie românească şi la care statul este acţionar majoritar, raportase la sfârşitul primului trimestru un profit net de 498 milioane de lei, iar Romgaz 542 milioane de lei.

 

2,97 miliarde de lei erau la sfârşitul primului trimestru al anului datoriile companiilor controlate de stat şi de administraţiile locale  către furnizorii lor.

 

 

 

×