Cele mai mari scumpiri în luna mai. Ce produse care s-au ieftinit
Cele mai mari scumpiri în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, s-au înregistrat la fructele proaspete, conservele din fructe, citricele şi transportul aerian.
În schimb, cartofii, legume/conserve de legume, combustibilii şi serviciile de apă, canal şi salubritate s-au ieftinit în această perioadă, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Costul fructelor proaspete a crescut cu 6,24%, în mai 2020 faţă de aprilie, fructele şi conservele din fructe s-au scumpit cu 4,63%, iar fructele şi conservele din fructe cu 5,35%.
Preţul făinii a urcat cu 1,94%, cel al produselor de morărit cu 1,59%, iar mălaiul s-a scumpit cu 1,11%.
La produsele alimentare, preţul cartofilor a scăzut cu 0,72%, cel al ouălor cu 0,94%, iar la categoria "Alte legume şi conserve de legume", cu 3,61%.
În privința produselor nealimentare, cele mai importante creşteri de preţuri s-au înregistrat la articole chimice (+0,37%), mobilă (+0,27%), articolele de igienă, cosmetice şi medicale (+0,25%), încălţăminte (+0,22%).
Combustibilii s-au ieftinit cu 1,25%.
La servicii, preţurile la transportul aerian au avut o creştere cu 2,06%, iar pentru serviciile de igienă şi cosmetică majorarea a fost de 1,02%.
În să tarifele la serviciile de apă, canal şi salubritate care au înregistrat p scădere de 0,26%.
Preţurile au stagnat la abonamentele de televiziune, restaurante, cafenele, cantine, serviciile poştale, plata cazării în unităţi hoteliere, transportul urban, chirii, confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte, cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai, de la 2,7% în aprilie, deși produsele alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%.
Preţurile de consum în mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,47%.
Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2018 - mai 2019), calculată pe baza IPC, este 3,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,3%.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că inflaţia va coborî sub 2%.
Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% în 2019.

Ştiri din .ro
- Fostul director de la Piețe SA, anchetat într-un dosar de șantajare a editorului șef al Pressalert.ro și a directorului general al deBanat.ro UPDATE Ioan Nasleu a fost reținut Pressalert.ro
- Casa celui care a dezvăluit abuzurile lui Nasleu la Piețe SA, vandalizată. Vezi imaginile surprinse de camerele de supraveghere Pressalert.ro
Poșta Română anunță investiții masive în modernizare și digitalizare
Bugetul Ministerului Educației a fost avizat favorabil. Toate amendamentele au fost respinse
Bugetul Ministerului Afacerilor Externe, avizat favorabil
Bugetul Ministerului Dezvoltării, 7,15 miliarde. Se va extinde rețeaua de creșe
Bugetul Ministerului Transporturilor a fost avizat favorabil. Toate amendamentele au fost respinse
Alexandru Nazare, despre bugetul pe 2021: Majoritatea ministerelor au un buget mai mare față de 2020/ Nu putem să vorbim despre austeritate
Bugetul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a primit aviz favorabil
Vlad Voiculescu, la dezbaterile privind bugetul sănătății: Este nevoie să oprim risipa
Romgaz raportează un profit cu 15% mai mare în 2020
În timp ce România forţează închiderea minelor, alte ţări scot mai mult fum pe coşuri
Atenție la e-mailuri. Hackerii trimit mesaje din partea a șase bănci pentru a sustrage bani
Licitație pentru modernizarea căii ferate Coșlariu - Cluj-Napoca
Cimitirul oilor de la Smârdan. Pe ochi frumoşi se pregătea umflarea pe hârtie a capacităţii de incinerare de la 18 t/zi la 108 t/zi

Virusul PPA decimează efectivele companiei Premium Porc, DNA ia urma banilor
