CEZ AS, cel mai mare producător de energie din fostele state comuniste, astazi membre UE, a primit aprobarea Comisiei antimonopol din Bulgaria pentru a-şi vinde termocentrala din Varna companiei bulgare Sigda. Valoarea tranzactiei nu a fost data publicitatii.
Grupul ceh caută cumpărător şi pentru reţeaua sa de distribuţie din Bulgaria. Condusă de fostul ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov, Sigda intenţionează să reconstruiască trei din cele şase unităţi de 210 de megavaţi astfel încât centrala să poată funcţiona cu gaze naturale.
În 2006, CEZ a cumpărat termocentrala din Varna pentru 206 milioane de euro. Din 2015, unitatea este în conservare deoarece nu mai îndeplineşte standardele de mediu ale UE.
Analiştii consideră că vânzarea activelor din Bulgaria, care ar urma să se finalizeze în următoarele luni, marchează sfârşitul perioadei de expansiune rapidă pe pieţele emergente, din Albania, România şi Turcia. Grupul ceh, care încă generează majoritatea energiei din termocentrale pe cărbune şi reactoare nucleare, intenţionează ca până în 2020 să-şi dubleze profitul din noile surse de energie, în încercarea de a-i ajunge din urmă pe rivalii din Europa Occidentală.
Conform băncii cehe Komercni Banka AS, CEZ nu va obţine mai mult de nouă miliarde de coroane (418 milioane de dolari) pentru activele din Bulgaria, mult mai puţin decât a plătit în 2004, aproximativ 17,5 miliarde de coroane. Printre firmele interesate de activele CEZ din Bulgaria se află compania cehă Energo-Pro AS. De asemenea, CEZ şi-ar putea vinde participaţia de 50% la firma turcă Akcez Enerji Yatirimlari AS, care furnizează energie unui număr de 3,4 milioane de persoane din nord-vestul Turciei.
Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA, mentioneaza agerpres.